Profitul Samsung Electronics s-a redus la jumătate în 2019. Sud-coreenii au rămas cei mai mari producători de smartphone-uri

Grupul sud-coreean Samsung Electronics a raportat joi o înjumătăţire a profitului net în 2019 comparativ cu 2018, dar cu toate acestea a rămas cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, transmite Yonhap.
Economica.net - J, 30 ian. 2020, 10:50
Profitul Samsung Electronics s-a redus la jumătate în 2019. Sud-coreenii au rămas cei mai mari producători de smartphone-uri

Gigantul sud-coreean a precizat că anul trecut a realizat vânzări de 230.400 miliarde de woni (194,85 miliarde de dolari), în scădere cu 5,48% comparativ cu 2018. Profitul operaţional a scăzut cu 52,8% până la 27.800 miliarde de woni (23,5 miliarde de dolari) în timp ce profitul net a scăzut cu 51% până la 21.700 miliarde de woni (18,3 miliarde de dolari).

Într-un comunicat de presă, Samsung a precizat că în ultimul trimestru al anului trecut profitul său operaţional a înregistrat o cădere de 33,7% comparativ cu perioada similară din 2018, ca urmare a continuării scăderii preţurilor la chipuri de memorie şi situaţiei dificile de pe piaţa display-urilor.

În pofida rezultatelor financiare mai slabe din 2019, Samsung Electronics Co. şi-a păstrat titlul de cel mai mare producător mondial de smartphone-uri anul trecut. Potrivit firmei de cercetare Strategy Analytics, anul trecut Samsung a livrat 295,1 milioane smartphone-uri la nivel mondial, controlând o cotă de piaţă de 20,9%.

„Samsung continuă să înregistreze performanţe relative bune pe toate segmentele de preţ, de la nivelul entry până la modelele premium, precum Galaxy Note 10”, susţin analiştii de la Strategy Analytics.

Gigantul sud-coreean a fost urmat în 2019 de grupul chinez Huawei Technologies cu o cotă de 17%, Apple cu 14% şi producătorul chinex Xiaomi Corp. cu o cotă de 8,8%.

Cu toate acestea, în trimestrul patru 2019, Samsung a fost devansat de Apple. Producătorul sud-coreean a avut o cotă de piaţă de 18,4%, cu 0,5 puncte procentuale mai mică decât cea a Apple. Strategy Analytics susţine că versiunile mai ieftine ale modelului iPhone 11 precum şi cererea solidă din Asia şi America de Nord au ajutat grupul american să treacă în faţa Samsung în trimestrul patru al anului trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Rafinăria și benzinăriile Lukoil din România vor fi preluate tot de Gunvor – presa rusă. Mai sunt două săptămâni până la termenul-limită
Rafinăria și benzinăriile Lukoil din România vor fi preluate tot de Gunvor – presa rusă. Mai sunt două săptămâni ...
Publicația rusă Kommersant arată că traderul rus Gunvor va cumpăra și activele Lukoil din România, ceea ce, dacă este adevărat, lămurește măcar parțial o problemă despre care la......
Ce trebuie să facă Ucraina pentru atingerea obiectivului de aderare la Uniunea Europeană – Raport anual CE despre extinderea UE
Ce trebuie să facă Ucraina pentru atingerea obiectivului de aderare la Uniunea Europeană – Raport anual CE despre ...
Ucraina trebuie să-şi accelereze reformele dacă doreşte să atingă obiectivul autoimpus de a încheia până la finalul ...
Guvernul anunţă că va schimba conducerea de la o mare bancă deţinută de stat
Guvernul anunţă că va schimba conducerea de la o mare bancă deţinută de stat
Conducerea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare va fi schimbată în curând, în prezent fiind în lucru o nouă selecţie ...
Anunț mare al Hidroelectrica: a ajuns la 1 milion de clienți finali în România
Anunț mare al Hidroelectrica: a ajuns la 1 milion de clienți finali în România
Astăzi, 4 noiembrie 2025, Hidroelectrica, a depășit pragul de 1 milion de clienți casnici și non-casnici pe piața de ...