Românii nu mai cumpără bere scumpă. Profitul şi vânzările SABMiller în România sunt în scădere

Economica.net
25 05. 2012
bere_56896322_08396300

Brandul economic Ciucaş înregistrat însă o creştere uşoară, iar declinul Timişoreana s-a redus către sfârşitul anului fiscal 2011-2012.

Veniturile au coborât în acelaşi interval cu 3%, la un curs de schimb constant, şi împreună cu declinul volumului a condus la reducerea profitului înainte de dobânzi, taxe şi amortizare (EBITA), se arată în raportul financiar al grupului.

„În România volumul vânzărilor de bere a scăzut, într-o piaţă pe care consumatorii s-au orientat către mărci mai ieftine. Acest accent pe segmentul economic şi pe baxuri a implicat discounturi semnificative şi a condus la un mix advers între brand şi bax. Rezultatul SABMiller în România a fost influenţat şi de reducerea stocurilor în a doua parte a anului. Brandul mainstream Timişoreana a fost afectat puternic în acest climat, însă ritmul declinului a încetinit în a doua jumătate a anului, ca urmare a activităţii eficiente de promovare. Segmentul premium a fost, de asemenea, afectat de activităţile competitorilor. Brandul economic Ciucaş a înregistrat o creştere uşoară, cu rezultate solide ale noului bax cu PET-uri de 2,5 litri”, notează SABMiller.

SABMiller, al doilea mare producător de bere la nivel mondial, este prezent pe piaţa românească prin intermediul companiei Ursus Breweries, care deţine unităţi de producere a berii la Timişoara, Cluj-Napoca, Buzău şi Braşov. Totodată, grupul a achiziţionat în ianuarie 2009, prin Ursus Breweries, producătorul Bere Azuga.

La nivel de grup, profitul EBITA a urcat cu 12%, întrucât creşterea înregistrată în America Latină şi Africa a compensat declinul cererii în Europa. Profitul a urcat la 5,63 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat în martie, de la 5,04 miliarde de dolari în anul anterior.

Veniturile au crescut cu 11%, la 31,4 miliarde de dolari.