Profitul Titan Ilfov a scăzut cu 43% în ultimele trei luni ale anului trecut, la 1,3 milioane lei

Economica.net
14 02. 2013
paine_85670300

Ultimele trei luni ale anului trecut au reprezentat primul trimestru al anului fiscal octombrie 2012 – septembrie 2013. Începând cu anul 2011, Titan a optat pentru un an financiar diferit de anul calendaristic, noua perioadă fiind între 1 octombrie anul curent şi 30 septembrie din anul umător.

Compania a consemnat în primul trimestru al exerciţiului financiar octombrie 2012 – septembrie 2013 un profit din exploatare de 5,5 milioane lei (1,2 milioane euro), în creştere cu 12% faţă de câştigul din aceeaşi perioadă din precedentul exerciţiu financiar, de 4,9 milioane lei.

Totuşi, cea mai mare parte a profitului din exploatare a fost utilizată pentru acoperirea pierderilor financiare, care au avansat cu 62%, la 4,2 milioane lei (928.000 de euro).

Veniturile totale au crescut cu 12%, la 86 milioane lei (19 milioane euro), iar cheltuielile au urcat cu 15%, la 84,7 milioane lei (18,6 milioane euro). În perioada octombrie – decembrie 2011, Titan a consemnat venituri de 76 milioane lei şi cheltuieli de 73,7 milioane lei.

Cifra de afaceri a avansat, totodată, cu 10,5%, la 83,5 milioane lei (18,4 milioane euro), de la 75,6 milioane lei în perioada similară a precedentului exerciţiu financiar.

Titan are un capital social de 40,8 milioane lei, format din 408,4 milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 0,1 lei. Compania este controlată indirect de grupul financiar bancar Raiffeisen.

Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile Titan a fost realizată în şedinţa bursieră de marţi, la preţul de 0,2601 lei. La această cotaţie, Titan are o capitalizare bursieră de 106,2 milioane lei (24,2 milioane euro).