Profitul Transelectrica s-a înjumătățit, pe fondul scăderii cu 7% a consumului național de energie electrică

Profitul net al Transelectrica a scăzut, în primele nouă luni din anul 2023, la 207 milioane lei, în scădere cu 51% față de rezultatul primlor nouă luni din anul precedent, potrivit datelor transmise Bursei de Valori București.
Mihai Nicuţ - mar, 14 nov. 2023, 09:19
Profitul Transelectrica s-a înjumătățit, pe fondul scăderii cu 7% a consumului național de energie electrică

Transelectrica, operatorul de transport al energiei electrice și al sistemuului energetic național, a raportat pentru primele luni ale anului un profit la jumătate la nouă luni față de aceeași perioadă a anului precedent, în condițiile creșterii veniturilor operaționale cu 32% și a scăderii cheltuielilor operaționale  cu 30%.

“Rezultatul net la sfârșitul celor 9L 2023 în valoare de 207 mil. lei, a înregistat o diminuare cu 212 mil. lei față de cel înregistrat în aceeași perioadă a anului precedent, datorită în principal faptului ca în anul curent valorile inregistrate ca venituri din capitalizarea CPT au fost sub nivelul celor din perioada similară a anului precedent (2,7 mil. la 9L 2023 vs. 279,2 mil la 9L 2022). Acest venit special, a fost constituit pentru partea din costul total CPT care nu a fost acoperită de tariful de transport. Precizăm că acest venit este de natură nemonetară, încasarea acestuia urmând a fi realizată de Campanie în mod eşalonat prin tariful de transport în următorii cinci ani (2023-2027) în conformitate cu prevederile legislative incidente”, arată Transelectrica.

“Veniturile totale operaționale ale Transelectrica au înregistrat o scădere în procent de 32% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior (3.308 mil. lei la 9L 2023 față de 4.884 mil. lei la 9L 2022), în contextul diminuării semnificative a veniturilor din activitățile zero-profit (piaţa de echilibrare, servicii de sistem tehnologice) şi producţia de imobilizări necorporale-CPT suplimentar, concomitent cu scăderea de 2,1 TWh a cantității de energie electrică livrată consumatorilor (37,44 TWh în 9L 2023 față de 39,50 TWh în 9L 2022).

Cheltuielile totale operaționale (inclusiv amortizare) realizate la 9L 2023 au înregistrat o scădere în procent de 30% comparativ cu perioada similară a anului anterior (3.078 mil. lei la 9L 2023 față de 4.388 mil. lei la 9L 2022), în principal din activitățile zero-profit (piaţa de echilibrare), a cheltuielilor cu achiziţia energiei electrice pentru consumul propriu tehnologic şi a cheltuielilor privind serviciile executate de terţi”, se mai arată în raport.

Transelectrica a înregistrat aceste valori în contextul unei reduceri a consumului național de energie electrică.

“În intervalul ianuarie-septembrie 2023, consumul de energie electrică la nivelul SEN a înregistrat scăderi lunare cu valori cuprinse între 2,77% în luna august, respectiv 11,61% în luna ianuarie. Astfel, primele nouă luni ale anului 2023 s-au încheiat cu o scădere a consumului de 7%, în timp ce producția a înregistrat o creștere de 3%”, arată compania.

 

Te-ar mai putea interesa și
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea poverii financiare. Președintele SUA a spus că armele le vor plăti europenii
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea ...
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a făcut apel marţi la SUA "să împartă povara" noului plan de înarmare a Ucrainei, anunţat luni de către preşedintele american Donald Trump, a cărui......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor ...
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Premierul ucrainean Denis Şmîgal şi-a prezentat marţi demisia în Parlamentul ţării (Rada Supremă), la o zi după ...
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte boli care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem”
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte ...
Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor ...