Profitul Transgaz a crescut cu 33% în prima jumătate a acestui an
Veniturile din exploatare înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii s-au situat la 703,921 de milioane de lei, în creştere cu uşoară faţă de perioada similară a anului trecut, iar cheltuielile de exploatare înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii au fost de 667,242 de milioane de lei (plus 17%).
Veniturile din activitatea de echilibrare s-au cifrat la 540,476, în urcare cu 280%, similar cu cheltuielile cu gazele de echilibrare.
Cantitatea de gaze transportate a scăzut la 6,473 de miliarde mc (minus 12,2%), faţă de perioada corespunzătoare din 2021.
Valoarea Programului de Modernizare şi Dezvoltare Investiţii pentru anul 2022, aprobată iniţial în bugetul de venituri şi cheltuieli a fost de 398,651 milioane lei, conform Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 39/2021, dar a fost diminuată ulterior la 254,869 milioane lei, conform Hotărârii CA nr.13/2022, se precizează în documentul citat.
La finalul semestrului I 2022, valoarea realizărilor PMDI a fost de 77,745 milioane lei. Structura Programului de Modernizare şi Dezvoltare Investiţii era următoarea: 81% lucrări în execuţie, 10% lucrări în achiziţie, 5% lucrări nesolicitate, 3% lucrări finalizate şi 1% lucrări în proiectare.
Capitalizarea bursieră a companiei la data de 30 iunie a fost de 2,71 de miliarde de lei (aproximativ 548 de milioane de euro), respectiv cu 94 de milioane de lei (circa 18 milioane de euro) sub nivelul înregistrat la 3 ianuarie 2022.
Transgaz deţine statutul de monopol în transportul gazelor naturale din România şi vehiculează circa 90% din totalul gazelor naturale consumate.
Din anul 2008, Transgaz este listată la Bursa de Valori Bucureşti. Structura acţionariatului Transgaz este: 58,5097% din acţiuni sunt deţinute de statul român reprezentat de Guvern prin Secretariatul General al Guvernului şi 41,4903% de alţi acţionari (free-float).