Profitul UniCredit-Ţiriac a urcat anul trecut cu 80%, dar a scăzut pe IFRS

Economica.net
21 03. 2012
unicredit_tiriac_89330300

Rentabilitatea anualizată a capitalurilor proprii (ROE) s-a plasat la 6,5%, iar rentabilitatea activelor (ROA) la 0,7%.

Banca a înregistrat o scădere cu 10,3% a veniturilor operaţionale, până la 1,2 miliarde lei. Această evoluţie a fost determinată de scăderea veniturilor din dobânzi, pe fondul creşterii costului resurselor atrase.

În acelaşi timp, veniturile din comisioane au crescut cu peste 10%, pe fondul amplificării volumului tranzacţiilor financiare operate de bancă.

Cheltuielile operaţionale au crescut cu 4,5% în 2011 comparativ cu anul precedent, reflectand în principal efectul majorării TVA, creşterea ratelor de contribuţie reglementate pentru Fondul de Garantare a Depozitelor şi impactul deschiderilor de noi sucursale.

Raportul între costuri şi venituri s-a plasat la 49,9%, un nivel mai bun faţă de media sistemului bancar.

Rata solvabilitatii a fost de 11,4% potrivit RAS (calculat excluzand profitul inregistrat in 2011), confortabil peste nivelul reglementat. Provizioanele nete pentru activele financiare (preponderent credite ale clientelei) au coborât cu 24% în 2011 faţă de anul 2010.

„Considerăm că anul trecut am avut o evoluţie relativ bună, raportat la contextul economic actual şi la mersul pieţei. Am beneficiat de resursele necesare şi am avut disponibilitatea să continuăm creditarea cu promptitudine, susţinând astfel afacerile clienţilor noştri şi economia României. De altfel, am avut una dintre cele mai bune rate de creştere a creditării la nivel de piaţă. Anul 2011 nu a fost unul mai uşor pentru sectorul serviciilor financiare, având în vedere că presiunea asupra lichidităţii din piaţă a revenit, cerinţele de capital s-au înăsprit la nivel global, riscurile asociate creditului au crescut, iar creşterea economică a fost slabă. Pentru noi este o prioritate şi pentru 2012 să mărim volumul creditelor acordate economiei private, ca motor de creştere a veniturilor operaţionale”, subliniază Răsvan Radu, CEO al UniCredit Ţiriac Bank.

Volumul activelor a ajuns la 22,9 miliarde lei (5,3 miliarde euro) la finalul anului 2011, în creştere cu 9,9% faţă de 31 decembrie 2010. Volumul creditelor din bilanţ a urcat cu 17,2% anul trecut faţă de finalul anului 2010, până la 15,9 miliarde lei (volumul total a urcat la 18,6 miliarde lei daca includem si portofoliul de credite externalizate).

Creditele pentru segmentul Corporate au crescut cu 20%, volumul împrumuturilor pentru IMM-uri a urcat cu 33%, în timp ce avansul pentru creditele ipotecare a fost de 21%, iar creditele de consum au înregistrat o scădere cu 20%.

Depozitele clienţilor au ajuns la 11,5 miliarde lei, în creştere cu 5% faţă de finalul lui 2010, un avans mai accentuat înregistrându-se pe segmentul persoanelor fizice.

Raportul între credite şi depozite la finalul anului trecut a fost de 138%.

Rata întârzierilor de peste 90 de zile la plata creditelor a ajuns la 11,7% în 2011, de la 10,8% cu un an în urmă. Costul de risc anualizat a scăzut la 204 puncte de bază, de la un nivel de 294 puncte de bază în 2010.

Acoperirea cu provizioane a portofoliului de credite a crescut la 8,3%. Volumul creditelor restructurate a reprezentat 17% din portofoliu la finalul anului trecut, sub nivelul de la sfârşitul lui 2010. Calitatea activelor băncii se plasează însă la un nivel mai bun decât media sistemului bancar.

În ciuda consumului privat deteriorat şi perspectivelor economice modeste, UniCredit Ţiriac Bank a operat o extindere a reţelei teritoriale, în paralel cu o serie de optimizări, astfel ajungând la 245 de sucursale (cu 10 peste numărul de la finalul lui 2010). Numărul angajaţilor a rămas constant, la aproximativ 3.000 de persoane.