Profitul VIG a scăzut cu 40% în 2013, din cauza problemelor înregistrate la diviziile din Italia şi România
Cel mai mare asigurător din Europa emergentă avertizase că va obţine rezultate volatile în 2013 din cauza concurenţei din România şi a problemelor din Italia, dar declinul a depăşit estimările.
VIG a anunţat că divizia de asigurări auto din Italia va înregistra pierderi de milioane de euro în 2013, din cauza cererilor pentru despăgubiri, care au depăşit aşteptările.
Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau ca profitul înainte de taxe al Vienna Insurance Group să înregistreze în 2013 un declin de 33%, la 396 milioane de euro, la prime brute de 9,19 miliarde de euro. VIG a anunţat o scădere de 4,9% a primelor brute, la 9,4 miliarde de euro.
Compania a precizat că va majora dividendele cu 0,10 euro pe acţiune, la 1,30 euro, în timp ce analiştii se aşteptau la dividende de 1,19 euro.
În noiembrie, VIG l-a retrogradat pe Franz Kosyna, adjunctul şefului Vienna Insurance Group, care şi-a asumat responsabilitatea pentru pierderile din Italia.
Recent, compania a dat asigurări că-şi va menţine strategia de a se concentra pe pieţele de asigurări din Austria şi din Europa Centrală şi de Est, dar va adopta o politică de investiţii conservatoare, bazată pe o capitalizare solidă.
Joi, acţiunile VIG au scăzut cu 2,6% la bursa de la Viena, cel mai mare declin din 13 noiembrie.
Vienna Insurance Group deţine în România companiile Omniasig, Asirom şi BCR Asigurări de Viaţă. În 2012, Vienna Insurance Group a înregistrat o pierdere înainte de taxe pentru afacerile din România de 20,4 milioane de euro, comparativ cu o pierdere înainte de taxe de 13 milioane de euro, în 2011.
Vienna Insurance Group este liderul pieţei asigurărilor atât în Austria, cât şi în Europa Centrală şi de Est, având aproximativ 24.000 de angajaţi.