Profitul Volkswagen a scăzut cu 19%, la 2,37 miliarde de euro în primul trimestru din acest an

Profitul net al grupului Volkswagen AG a scăzut cu 19% în primul trimestru din acest an, la 2,37 miliarde de euro, de la 2,93 miliarde de euro în perioada similară din 2015, în urma scandalului manipulării emisiilor poluante, transmit AP, Bloomberg şi BBC.
Economica.net - mar, 31 mai 2016, 08:56
Profitul Volkswagen a scăzut cu 19%, la 2,37 miliarde de euro în primul trimestru din acest an

Veniturile au scăzut cu 3,4% în primele trei luni din 2016, la 51 miliarde de euro, în timp ce profitul înainte de taxe s-a diminuat cu 20%, până la 3,2 miliarde de euro, de la 3,97 miliarde de euro în perioada similară din 2015.

Directorul general Matthias Mueller a afirmat că este ‘satisfăcut’ de startul companiei în acest an ‘care fără nici o îndoială va fi dificil’. Acesta a adăugat: ‘În primul trimestru din 2016 am făcut eforturi pentru a limita efectele scandalului ‘Dieselgate’ şi pentru a obţine rezultate respectabile în condiţii dificile’.

Deja VW a pus deoparte peste 16,2 miliarde de euro pentru a face faţă costurilor scandalului manipulării emisiilor poluante.

VW şi-a menţinut estimarea privind o scădere a veniturilor cu 5% în 2016 ‘în funcţie de condiţiile economice, în special în America de Sud şi Rusia, a evoluţiilor valutare şi a scandalului manipulării emisiilor poluante’, a afirmat Mueller.

Profitul operaţional a urcat cu 3,4% în primele trei luni din 2016, la 3,44 miliarde de euro, de la 3,33 miliarde de euro în primul trimestru din 2015.

La brandul Volkswagen profitul a scăzut cu 86 în primul trimestru din acest an, la 73 milioane de euro.

Marţi, acţiunile Volkswagen au scăzut cu 2,3%, la 134,75 euro, la Bursa de la Frankfurt. Anul acesta titlurile grupului german au urcat cu 3,1%.

Cel mai mare producător auto din Europa a raportat o creştere a livrărilor pe plan global de 0,8% în primele trei luni din 2016, la 2,5 milioane de vehicule, depăşind liderul mondial Toyota Motor, care a vândut 2,46 milioane de unităţi.

Grupul Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că, în perioada 2005 – 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 500.000 în SUA) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Te-ar mai putea interesa și
One United Properties a finalizat achiziția terenului ROCAR din București, unde se pot construi 3.000 de locuințe
One United Properties a finalizat achiziția terenului ROCAR din București, unde se pot construi 3.000 de locuințe
One United Properties a finalizat achiziția terenului de 21 de hectare al ROCAR, acolo unde are în plan construcția a 3.000 de locuințe. Proiectul va purta numele One City District. ...
România are 304 de mari companii cu peste 1.000 de angajați
România are 304 de mari companii cu peste 1.000 de angajați
România are doar 304 de firme care au peste 1.000 de salariați pe care să le putem considera mari companii din acest punct ...
Trump l-a avertizat pe Volodimir Zelenski, că, dacă va respinge acordul asupra resurselor minerale, va avea mari probleme
Trump l-a avertizat pe Volodimir Zelenski, că, dacă va respinge acordul asupra resurselor minerale, va avea mari probleme
Președintele american Donald Trump l-a avertizat duminică pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, că, dacă va ...
Scurgeri de acid sulfuric în Comarnic
Scurgeri de acid sulfuric în Comarnic
Populația a fost avertizată luni, prin mesaj RO-ALERT, despre incidentul chimic de la Comarnic, unde sunt scurgeri de acid ...