Profitul Zentiva a crescut cu 32,93%, la 43 milioane lei, în primul semestru
Cifra de afaceri a companiei a ajuns, în perioada ianuarie – iunie, la 228,563 milioane lei, în creştere cu 18% faţă de primele 6 luni din 2016.
În plus, în perioada menţionată, veniturile din vânzare au fost de 211,659 milioane lei, de la 180,423 milioane de lei, cât s-au înregistrat în intervalul 1 ianuarie – 30 iunie 2016.
Sicomed SA Bucureşti a fost înfiinţată în 1962 ca Întreprinderea de Medicamente Bucureşti (IMB). În 1990 Sicomed a devenit societate pe acţiuni, prin încorporarea şi preluarea întregului patrimoniul al fostei IMB în conformitate cu Decizia Guvernului. Începând cu data de 24 ianuarie 2006, societatea şi-a schimbat denumirea din Sicomed SA în Zentiva SA. Principala activitate constă în fabricarea şi comercializarea de preparate şi medicamente de uz uman.