Profiturile băncilor din SUA au crescut cu aproape 90% în 2021

03 03. 2022
JPMorgan-Europe-commercial-banking

Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare din SUA (FDIC) a informat că industria bancară americană a înregistrat în 2021 profituri de 279,1 miliarde de dolari, în creştere cu 132 miliarde de dolari comparativ cu 2020. Avansul s-a datorat în principal reducerii provizioanelor, a precizat FDIC.

Instituţia a informat că în fiecare din cele patru trimestre din 2021 băncile şi-au redus provizioanele pentru pierderile din credite, iar ritmul a încetinit în ultimul trimestru.

În trimestrul patru din 2021, băncile au raportat profituri de 63,9 miliarde de dolari, în creştere cu 7,4% faţă de perioada similară din 2020. Totuşi, comparativ cu trimestrul trei din 2021, profiturile au scăzut cu 8,3% în ultimul trimestru, băncile încetinind reducerea provizioanelor.

Cele mai multe bănci au raportat o creştere anuală a profiturilor, a informat Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare din SUA.

Totuşi, preşedintele FDIC, Martin Gruenberg, a avertizat că băncile încă se confruntă cu dificultăţi, inclusiv majorarea dobânzilor şi incertitudinile geopolitice. Ratele mai ridicate ale dobânzilor ar putea afecta sectorul imobiliar şi capacitatea celor care au luat împrumuturi de a le achita, a declarat Gruenberg.