Profiturile nete ale companiilor din sectorul minier au scăzut, la nivel global, cu 72% – Analiză PwC

Economica.net
30 06. 2014
grafic_59634100

În 2013, niciuna dintre cele 40 de companii analizate nu a fost imună la conjunctura nefavorabilă, preţurile metalelor, inclusiv cel al aurului, care a înregistrat cea mai mare cădere din ultimii 30 de ani, scăzând în mod semnificativ. Cantităţile de metal extrase s-au redus cu 23%, dar randamentele dividendelor au continuat să crească, valoarea brută plătită a acestora fiind în creştere cu 5%.

Studiul PwC arată că, pentru prima oară, în 2013, majoritatea celor mai mari 40 de companii miniere vin din pieţe emergente, iar datorită performanţelor actuale şi apetitului mai mare de achiziţii, acest trend va continua.

Conform sursei citate, anul trecut profiturile nete însumate ale companiilor din pieţele emergente au fost de 24 miliarde de dolari, comparativ cu o pierdere netă cumulată de 4 miliarde dolari pentru companiile de pe pieţele dezvoltate, afectate în special de scăderea valorii investiţiilor deja efectuate.

În plus, valoarea de piaţă a companiilor din sectorul minier a scăzut, per total, cu 280 miliarde de dolari, fiind afectate în special cele din mineritul de aur. Profiturile nete au fost în scădere cu 72%, ajungând la 20 de miliarde de dolari. De asemenea, cheltuielile estimate de investiţii s-au cifrat la 116 miliarde de dolari, cu 11% mai mici decât în anul anterior.

‘În acest context, devine din ce în ce mai dificil pentru companii să obţină licenţa de a opera în toate colţurile lumii, din moment ce guvernele sunt din ce în ce mai dornice să mărească cota de redevenţe. Rezultatele alegerilor din 2014 în Brazilia, India, Indonezia şi Africa de Sud ar putea modifica şi mai mult influenţa pieţelor emergente în industria mineritului’, se notează în concluziile cercetării.

Raportul ‘Mine: Realigning expectations’ este o analiză a evoluţiei celor mai mari 40 de companii miniere din lume în funcţie de capitalizarea de piaţă. Rezultatele agregate au fost obţinute din surse publice, îndeosebi rapoartele anuale ale companiilor.

Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. PwC este o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 184.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri.