Prognoza de creştere economică pentru acest an a fost ridicată la 1,9%

Economica.net
29 07. 2013
crestere_41393900

Prima rectificare bugetară din acest an se bazează pe un PIB mai mare cu 2,6 miliarde lei, în urcare la 626,2 miliarde lei.

„Am convenit cu partenerii noştri internaţionali că pentru anul 2013 creşterea PIB-ului nu va mai fi 1,6, pe care s-a bazat bugetul în iarna acestui an, când a fost programat, ci 1,9% din PIB, ceea ce înseamnă o creştere netă de 2,6 miliarde de lei a PIB. Structura acestei creşteri este preponderent bazată pe export. Este bine pentru competitivitatea unei ţări, pe de altă parte, exportul din ce în ce mai mult către zona non-Euro, pentru că în zona Euro continuă să fie recesiune, şi atunci ai pe partea de încasări, la TVA, rambursările de TVA care îţi cresc. Deci, pe de o parte, e un lucru bun, ai o creştere bazată pe export, pe de altă parte, rambursările de TVA cresc şi atunci trebuie să ajustezi corespunzător bugetul în urma veniturilor care pe anumite categorii, cum a fost impozit pe profit sau TVA, sunt sub aşteptări. Noi considerăm că în semestrul al doilea creşterea va fi peste 1,9, de fapt, şi se va baza li pe consum intern, pe reluarea creşterii interne, dar nu am bugetat lucrul acesta tocmai pentru a fi conservatori, pentru a ne asigura că rămânem în parametrii de consolidare fiscală”, a spus Voinea.

În urmă cu zece zile, surse apropiate discuţiilor dintre Guvern şi FMI au declarat agenţiei MEDIAFAX că negocierile pentru un nou acord al României cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) au ca bază macroeconomică o estimare de creştere a PIB de 1,9% în acest an, uşor peste prognoza propusă de reprezentanţii instituţiei internaţionale, de 1,8%.

Anterior, FMI şi autorităţile române au estimat o creştere de 1,6% în acest an şi de 2% anul următor.