Program de conservare şi de cercetare a peşterilor, lansat de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a participat joi, 20 octombrie 2011, la Conferinţa privind peşterile turistice din România unde s-a întâlnit cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale şi ştiinţifice care desfăşoară activităţi în domeniul speologic.
Economica.net - vin, 21 oct. 2011, 12:20

”Avem valori deosebite în România, dar din păcate nu sunt scoase în evidenţă. În timp ce în alte ţări europene peşterile atrag milioane de turişti, în România acest potenţial nu este aproape deloc exploatat. La începutul anului 2012 vom lansa, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, un program special destinat speologiei, care va urmări punerea în valoare, conservarea şi cercetarea peşterilor din România”, a declarat ministrul cu acest prilej.

La întâlnire s-a discutat şi problema administrării peşterilor şi s-a convenit că, atât autorităţile locale, cât şi custozii şi administratorii ar trebui să aibă posibilitatea să îşi exprime punctul de vedere, de care să se ţină cont când se iau decizii cu privire la acest aspect. Totodată, s-a discutat despre înfiinţarea Comisiei Patrimoniului Speologic conform prevederilor Legii privind regimul ariilor naturale protejate. Ministrul László Borbély a solicitat ca nominalizările pentru Comisie să fie transmise cât mai repede, în vederea emiterii ordinului de ministru prin care aceasta va fi înfiinţată.

Comisia va avea în atribuţii formularea unor propuneri legislative şi/sau tehnice în vederea realizării unui managementul eficient al peşterilor.


Te-ar mai putea interesa și
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Una dintre cele mai rare și valoroase proprietăți istorice din România, un ansamblu de 4 case tradiționale cu șură situate în satul Botiza din Maramureș, este scoasă la vânzare. Ansamblul......
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) anunță că a rezolvat o mare parte din erorile noului portal al Registrului ...
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
Societatea de Transport București (STB) SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu. Acesta a mai deținut funcții ...