Program limitat pentru terase, baruri, cluburi, săli de jocuri de noroc în Bucureşti şi judeţele Argeş, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov

Economica.net
01 08. 2020
centru_vechi_86598668_47956100

„Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţii special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile şi alte asemenea, de la nivelul judeţelor Argeş, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Galaţi şi municipiul Bucureşti, nu poate începe înainte de orele 06,00 şi nu se poate prelungi după orele 23,00”, prevede Hotărârea 38 a CNSU.

Totodată, programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc în cele şapte judeţe şi în Bucureşti nu poate începe înainte de ora 06,00 şi nu se poate prelungi după ora 23,00.

Măsura se aplică pentru o perioadă de 14 zile şi poate fi prelungită prin hotărâre a CNSU.

Hotărârea se publică în Monitorul Oficial Partea I şi se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.