Retailerii apelează la măsuri extreme de sărbători. Penny va deschide supermarketurile de la 6:30 dimineața

Economica.net
18 12. 2020
penny__exterior_86436200

Retailerul german Penny își va deschide magazinele de la ora 6:30, pentru a compensa astfel faptul că trebuie să închidă la 21:00, așa cum prevăd deciziile Departamentului pentru Situații de Urgență. 

„Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de cumpărături pentru masa de Crăciun, magazinele PENNY vor avea următorul program”, anunță compania:

  • 21.12.2020 – 23.12.2020: 06:30 – 21:00
  • 24.12.2020: 06:30 – 18:00
  • 25.12.2020: Închis
  • 26.12.2020: 09:00 – 16:00
  • 27.12.2020: 08:00 – 20:00
  • 28.12.2020 – 30.12.2020: 06:30 – 21:00
  • 31.12.2020: 06:30 – 18:00
  • 01.01.2021: Închis
  • 02.01.2021: 09:00 – 16:00

Mai pot interveni unele diferențe de program în funcție de magazin, iar toate aceste detalii se vor regăsi pe website-ul oficial al companiei. De asemenea, produsele PENNY pot fi comandate online și livrate direct la domiciliu în București și județul Ilfov prin intermediul platformei Lyvra.

Penny este conceptul grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, rețeaua PENNY Market în România este alcătuită din 276 de magazine la nivel național și o echipă formată din peste 4.800 de angajați.