Un român este unul dintre cei mai tineri developeri Microsoft. Povestea lui Iulian Atănăsoae

23 11. 2012
iulian_atanasoae_99671500

Iulian Atănăsoae lucrează pe calculator de când se ştie. Avea doar doi ani când a pus mâna pe o tastatură pentru prima oară. Prin clasa a II-a deja citea cărţi de programare, iar în clasa a VI-a avea deja la activ prima sa aplicaţie „serioasă”. Crede despre sine că este o „persoană comunicativă, deschisă tot timpul către nou, dispus să lucreze în echipă, ambiţios şi dornic să reuşească în tot ceea ce îşi propune” şi îl venerează pe Bill Gates.

Şi totul a început cu un Pentium I

„Relaţia mea cu calculatorul datează de la vârsta de 2 ani, când tata a cumpărat un Pentium I, pe care era instalat sistemul de operare Windows 95. De la mici joculeţe care existau pe vremea aceea (1998-1999), cum ar fi DOOM sau GTA, la primii paşi în Word sau PowerPoint, am ştiut că nu voi mai lăsa acest instrument din mână prea curând”, povesteşte Atănăsoae.
Treptat, interesul a început să crească, iar arta programării i-a fost mai facilă pentru că a învăţat să citească. „Prima carte de programare software am primit-o când eram prin clasa a II-a, Visual Basic 6.0 – Ghidul Programatorului, de la editura Microsoft Press, şi am început să fac programe simple, mai mult din joacă, de genul: cum se generează o fereastră, cum se adaugă butoane, cum se lucrează cu imagini, iar cu timpul am început să fac lucruri mai complexe, cum ar fi baze de date”, îşi descrie tânărul paşii de învăţăcel.

Prima aplicaţie

Până acum, Iulian Atănăsoae a finalizat 5 programe şi are mai multe în curs de implementare. Prima aplicaţie mai serioasă a realizat-o pe când era în clasa a VI-a, un web-browser, dar cea care i-a adus notorietatea este Social Brainz, o aplicaţie educaţională destinată elevilor şi profesorilor care pot partaja conţinut în mod rapid şi care a fost adăugată de către Microsoft pe lista aplicaţiilor ce pot fi descărcate din magazinul lor (Microsoft Store).

„Ideea aplicaţiei Social Brainz o aveam de mai mult timp plănuită. Întotdeauna mi-am dorit metode mai interactive de predare a lecţiilor, nu doar „bătrâna tablă şi cretă”, iar în ziua de astăzi, când avem atâtea tehnologii la dispoziţie, este păcat să nu le folosim în formarea următoarei generaţii. Aplicaţia a fost concepută iniţial doar sub forma unei platforme web, dar odată cu dezvoltarea noului sistem de operare Windows 8, am descoperit un potenţial foarte mare în Windows Store şi în posibilitatea de a-mi promova propria creaţie, aşa că am decis să abordez şi această platformă. La această aplicaţie am lucrat în vara anului 2012″, explică Iulian Atănăsoae. Acesta spune că le-a arătat şi colegilor creaţia sa, dar că acest proiect este abia la început. „Consider că trebuie să mai treacă o perioadă de timp până să fie folosită la scară largă. Între timp se mai poate îmbunătăţi; Mark Zuckerberg însuşi spunea că „Facebook-ul nu va fi gata niciodată”; acest principiu se aplică la toate aplicaţiile”, crede tânărul.

De unde vine inspiraţia

Atunci când vrea să termine o aplicaţie, elevul îşi petrece aproape tot timpul în faţa calculatorului. Sunt perioade când este ocupat cu tezele sau cu alte lucrări pentru şcoală, mai cântă şi la chitară din când în când, şi ocazional merge la munte în excursie. Uneori iese cu prietenii în oraş, dar principala preocupare este programarea. Iar când nu are un monitor în faţă se gândeşte tot la programare, găsind inspiraţie în aproape orice înseamnă tehnologie.

„Ca majoritatea utilizatorilor de tehnologie, sunt înconjurat de aplicaţii, de la cele mai simple joculeţe pentru telefoane până la platformele cele mai importante, cum ar fi Facebook, Twitter sau Skype. Deseori mă gândesc „cum ar fi dacă un soft ar avea un anumit feature?”, iar atunci încerc să mă documentez şi să văd cum se poate implementa”, spune Atănăsoae.

Pe urmele lui Bill Gates

„De mic copil, modelul meu a fost Bill Gates. Faptul că a crezut într-o idee şi că a reuşit să revoluţioneze lumea tehnologiei încheind o afacere cu IBM şi dezvoltând compania Microsoft îl face pentru mine un model demn de urmat”, spune tânărul, care visează la o carieră „într-o importantă companie din domeniul IT”, şi mai apoi să fie un antreprenor de succes.

„În principiu aş vrea să creez cât mai multe aplicaţii pentru a avea un back-end solid din punct de vedere tehnologic, care să îmi permită să îmi dezvolt o afacere proprie în acest domeniu”, explică acesta. Studiile ar prefera să şi le facă în SUA, dar se mulţumeşte şi cu Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, dacă plecarea nu îi reuşeşte. „Motivul pentru care aş pleca din ţară ar fi oportunităţile oferite acolo, dar mi-aş dori să pot realiza un proiect important şi aici, în România”, mai spune tânărul.

Un scurt CV

La numai 16 ani, elevul din clasa a XI-a la Colegiul Naţional Ştefan cel Mare din Suceava a câştigat premii la 6 concursuri importante.

Concursul Naţional de Software „InfoEducaţie” 2012 – premiul II (Soft Educaţional – Social Brainz)
Concursul Naţional de Software „InfoEducaţie” 2011 – menţiune (Soft Educaţional – Robotica pentru începători)
Concursul Naţional de Informatică Aplicată – Târgu Jiu, 2011 – premiul II – secţiunea TIC
Concursul Naţional de Soft „Grigore Moisil” Lugoj 2011 – premiul II (Soft Educaţional – Robotica pentru începători)
Lucrare publicată în volumul Conferinţei Naţionale de Învăţământ Virtual (CNIV 2011) – Robotica pentru începători
Concursul Naţional de Soft „Grigore Moisil” Lugoj 2009 – premiul II (Soft Utilitar – Julian Web Browser)
Concursul Interjudeţean „StartIT” 2009 – premiul I (Soft Educaţional – Learning Windows 7)