Programul BCE de stimulare a economiei funcţionează – Ewald Nowotny
În martie 2015, Banca Centrală Europeană a demarat mult-aşteptatul program de relaxare cantitativă, în valoare de 1.100 miliarde de euro (1.200 miliarde de dolari), dar inflaţia rămâne mult sub ţinta BCE, uşor sub 2%, potrivit Agerpres. Economiştii se aşteaptă ca BCE să nu adopte noi măsuri de stimulare a economiei, în şedinţa de politică monetară din 21 ianuarie.
Chiar dacă inflaţia de bază în zona euro a fost influenţată în principal de evoluţii externe, programul BCE de relaxare cantitativă a avut efectul dorit, a apreciat Ewald Nowotny, care este şi guvernator al Băncii Naţionale a Austriei (OeNB).
‘Dacă analizăm măsurile neconvenţionale adoptate, ele funcţionează. Avem acum în Europa structuri financiare şi pieţe de capital mult mai apropiate şi mai integrate, ceea ce reprezintă o evoluţie pozitivă’, susţine Ewald Nowotny
Acesta a adăugat că începutul procesului de majorare a ratei dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed) nu a provocat turbulenţe, iar degringolada de pe pieţele bursiere chineze ‘sunt mai mult un fenomen psihologic, poate unul politic, dar nu unul cu un impact economic extins’.
‘Avem acum rate scăzute la creditare, investiţii mai ridicate şi un avans economic mai extins. Dar trebuie să fim conştienţi că există limite ale politicii monetare’, a explicat oficialul BCE.
Conform datelor preliminare publicate de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a rămas la 0,2% în luna decembrie 2015, acelaşi nivel cu cel înregistrat în luna noiembrie 2015. Este pentru a treia lună consecutiv când inflaţia în zona euro este una pozitivă, dar, cu toate acestea, avansul preţurilor este mai redus decât estimau analiştii, care mizau pe o creştere modestă, până la 0,3%.
Banca Centrală Europeană mizează pe o creştere a preţurilor de sub 2%. Însă, inflaţia în zona euro a fost sub această ţintă încă de la începutul lui 2013, iar anul trecut a coborât chiar şi în teritoriu negativ, în condiţiile în care preţul petrolului s-a redus semnificativ.
Pentru a stimula inflaţia, BCE a demarat o serie de măsuri de stimulare în cursul anului trecut. Începând din luna martie 2015, BCE achiziţionează lunar obligaţiuni suverane ale statelor din zona euro şi bonduri corporatiste de până la 60 de miliarde de euro. Conform calendarului iniţial, aceste achiziţii urmau să se deruleze până în luna septembrie 2016. Însă, la şedinţa de politică monetară din luna decembrie, BCE a decis să extindă programul de achiziţii de obligaţiuni, prin prelungirea duratei acestui program, până la finele lunii martie 2017, şi lărgirea paletei de titluri pe care le va achiziţiona, prin includerea de obligaţiuni municipale şi regionale.