Programul curselor RATB Bucureşti-Ilfov, actualizat. 83 de trasee au fost aprobate de CGMB

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat miercuri noul program de transport rutier de persoane prin servicii regulate pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov.
Economica.net - mie, 17 ian. 2018, 11:31
Programul curselor RATB Bucureşti-Ilfov, actualizat. 83 de trasee au fost aprobate de CGMB

Acesta conţine un număr total de 83 de trasee şi prevede numărul de autovehicule, numărul maxim de curse şi numărul staţiilor de îmbarcare/debarcare.

Programul de transport va fi pus în aplicare de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport public Bucureşti-Ilfov, după aprobarea acestuia de către celelalte autorităţi deliberative ale autorităţilor administrativ-teritoriale componente ale asociaţiei.

‘Odată cu aprobarea programului de transport rutier de persoane prin servicii regulate pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, realizat cu autobuze, consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, vor stabili modalităţile de atribuire în gestiune, pentru executarea serviciului de transport public local, pe întreaga reţea de trasee, pe grupe de trasee şi pe trasee’, prevede hotărârea adoptată de CGMB.

Din raportul de specialitate reiese că, într-o adresă din 8 decembrie, RATB arăta că numărul de solicitări privind asigurarea transportului public prin servicii regulate pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov este în creştere, iar Planul de Mobilitate Urbană Durabilă prevede ca prioritate modernizarea şi reorganizarea sistemului de transport pe întreaga zonă Bucureşti-Ilfov.

‘Accesibilitatea în cadrul localităţilor este limitată, deoarece operatorii privaţi oferă servicii numai pe coridoarele cu nivel ridicat al cererii. Din cauza lipsei de integrare a preţurilor biletelor pentru serviciile urbane şi cele regionale, ce necesită multiple transferuri şi astfel generând mai multe achiziţii de bilete, rezidenţii din Ilfov cu venituri mai reduse preferă să se abţină să facă naveta în Bucureşti. În acest context se impune organizarea unei noi reţele de trasee de autobuz ce oferă o conectivitate mai bună cu destinaţiile din Bucureşti şi opţiuni de transfer mai bune către sistemul de transport public din Bucureşti, în special către metrou’, prevede documentul.

Pe 29 martie 2017, consilierii generali ai Capitalei au fost de acord cu un program de transport pentru 52 de trasee RATB noi sau actualizate între Bucureşti şi judeţul Ilfov. Programul a suferit ulterior modificări, în sensul adăugării de noi trasee.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...