„Guvernul are în vedere iniţierea unei oferte publice primare pentru vânzarea unui pachet de 10% acţiuni nou emise la SPEEH Hidroelectrica S.A., respectiv 15% acţiuni nou emise la Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., prin majorare de capital social”, se menţionează în document.
Acesta precizează că Ministerul Energiei continuă procesul de restructurare în vederea eficientizării activităţii Complexului Oltenia şi a Companiei Naţionale a Uraniului, precum şi procesul de reorganizare a Complexului Energetic Hunedoara.
„În ceea ce priveşte Complexul Energetic Oltenia S.A., a fost aprobată în cursul anului 2018 Strategia CEO pentru perioada 2019-2030, care vizează restructurarea şi eficientizarea activităţii în vederea creşterii atractivităţii societăţii pentru investitori. De asemenea, compania a demarat o serie de proiecte de investiţii în vederea
modernizării şi alinierii la normele de mediu. În 2018 a demarat proiectul ce vizează reparaţia capitală a grupului nr. 5 de 330 MW de la Rovinari, urmând să continue
investiţiile majore demarate în anii anteriori”, se arată în programul de convergenţă.
Referitor la Compania Naţională a Uraniului S.A. (CNU), se face menţiunea că aceasta este în curs de restructurare în vederea eficientizării, după ce, printr-o decizie a Comisiei Europene a fost autorizată acordarea unui ajutor de salvare pentru CNU. Astfel, societatea a elaborat şi notificat Comisiei Europene un Plan de restructurare în colaborare cu un consultant independent, plan care este în prezent în curs de revizuire, urmând să conţină o serie de măsuri de restructurare operaţională, tehnică, tehnologică şi de mediu.
În ceea ce priveşte situaţia Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A., în document se precizează că la sfârşitul lui 2018, Comisia Europeană a emis o Decizie prin care a stabilit că împrumuturile acordate în favoarea CEH constituie ajutoare de stat acordate în mod ilegal de România şi sunt incompatibile cu piaţa internă.
„Astfel, MFP prin ANAF are sarcina să recupereze ajutoarele incompatibile. În prezent, la nivelul Ministerului Energiei, Ministerului Finanţelor Publice, ANAF şi Consiliului Concurenţei, se analizează diverse scenarii de reorganizare a activităţii CEH. De asemenea, a fost realizat de către un expert independent (firma Glowny Institut Gornictwa – Polonia) un studiu menit să expertizeze dimensiunea riscului asociat cu închiderea bruscă a minelor Lonea şi Lupeni din cadrul CEH. Acest studiu urmează a fi înaintat CE în vederea identificării soluţiilor optime pentru închiderea în siguranţă a acestor două mine, pentru care România a notificat un program de închidere”, se mai scrie în program.
Guvernul a aprobat miercuri Memorandumul privind Programul de convergenţă 2019-2022. Documentul are la bază prevederile Strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2019-2021 şi prognoza cadrului macroeconomic pe termen mediu 2019-2022.