Programul de scos la mezat al coloşilor româneşti din energie

25 07. 2013
calcul_audit_54333579_04797100

Toate companiile energetice din subordinea statului vor trebui privatizate sau să le fie vândute pe bursă pachete minoritare de acţiuni în următoarea perioadă de timp, potrivit acordului cu FMI.

Cele mai multe trebuiau să fie pe bursă până la sfârşitul acestui an, însă statul amână momentul până la sfârşitul anului viitor. Gabriel Dumitraşcu, Director General la Direcţia Generală de Privatizare din Departamentul pentru Energie, a expus şi programul extimativ al listărilor.

Astfel, Nuclearelectrica, care trebuia să fie deja pe bursă la această dată, va fi listată „pe la jumătatea lunii septembrie pentru că n-are sens să listezi vara când investitorii sunt în vacanţă. E foarte posibil să ai un eşec” , explică Dumitraşcu. Astfel, procedurile încep în septembrie iar listarea ar urma să se facă până la sfârşitul lunii. Statul listează 15% din Nuclearelectrica pe care speră să obţină 60 de milioane de euro.

Cea mai mare companie aflată în portofoliul statului, Romgaz, se listează în noiembrie. Pe un pachet de 15% autorităţile vor 600 de milioane de euro .”Având în vedere dimensiunea sumei, fragilitatea pieţei de capital locale şi timpul scurt de după listarea Nuclearelectrica, succesul listării Romgaz depinde de o listare duală. Avem în vedere, pe lângă Bursa de Valori Bucureşti, listarea la Varşovia sau Londra”, a precizat oficialul citat.

Listarea a 10% din Hidroelectrica, companie de-abia ieşită din insolvenţă, este prevăzută pentru toamna anului viitor. „Ca şi la Romgaz, apreciem că acţiunile Hidroelectrica vor beneficia de un mare interes”, arată Dumitraşcu.

10% din Complexul Energetic Oltenia ar urma să ajungă pe bursă în prima jumătate a anului viitor iar Electrica se va privatiza lunii aprilie. Metoda de privatizare este prin majorarea capitalului social, statul urmând să rămână cu 49% din acţiuni. Din Electrica vor fi scoase însă participaţiile minoritare la distribuitorii şi furnizorii privaţie de energie electrică care ar urma să fie grupate într-o entitate separată, o societate care ar urma să funcţioneze ca un fond de investiţii pentru proiecte din energie. Potrivit lui Dumitraşcu, această entitate ar urma să reunească toate participaţiile minoritare ale statului  la companiile din energie, urmând a avea o valoare de circa 1 miliard de euro.

Complexul Energetic Hunedoara ar urma să fie privatizat cu investitor strategic în a doua parte a anului viitor.

Listările şi privatizările din domeniul energetic sunt cerute de FMI de când s-a semnat acordul stand-by. Pe bursă nu sunt listate acum decât Transelectrica şi Transgaz, prima companie având un free float de 15% iar a doua de 25%.