Programul MTN va fi extins cu 7 miliarde de euro, la 27 de miliarde euro. Guvernul vrea să împrumute încă 8 miliarde euro
Ministerul Finanţelor a publicat, vineri, un proiect de Hotărâre de Guvern pentru extinderea limitei maxime a pogramului MTN la 27 miliarde de euro. Anterior, programul avea un plafon de 20 miliarde de euro.
Programul-cadru de emisiuni de titluri de stat, „Medium Term Notes” reprezintă o facilitate neangajantă, încheiată între Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de emitent și un grup de instituţii financiare selectate, în cadrul căreia pot fi lansate periodic emisiuni de titluri de stat pe piețele externe în baza unei documentaţii contractuale standard.
Programul MTN asigură lansarea emisiunilor de obligaţiuni pe pieţele internaţionale de capital într-un timp mai scurt decât cel necesar parcurgerii etapelor pentru efectuarea fiecărei tranzacţii individuale, precum şi flexibilitate în structurarea parametrilor emisiunilor, în funcţie de strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale.
Valoarea obligaţiunilor emise şi nerambursate (în euro și dolari) în cadrul programului MTN este în prezent de 19,1 miliarde de euro, după cum urmează: 2012 – 2,25 miliarde de dolari și 1,5 miliarde de euro; 2013 – 1,5 miliarde de dolari și 2 miliarde de euro; în 2014 – 2 miliarde de dolari și 2,75 miliarde de euro; în 2015 – 2 miliarde de euro; în 2016 – 3,25 miliarde de euro; în 2017 – 2,75 miliarde de euro. La momentul prezent, suma disponibilă pentru emisiuni de euroobligațiuni în cadrul Programului este de aproximativ 0,93 miliarde de euro.
În contextul implementării planului anual de finanțare a deficitului bugetar și de refinanțare a datoriei publice, pentru perioada 2018 – 2019, Ministerul Finanțelor Publice are în vedere emiterea de euroobligațiuni în valoare de aproximativ 8 miliarde euro, se precizează în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern care extinde plafonul MTN până la 27 miliarde euro.
În nota de fundamentare a proiectului de hotărâre se mai precizează că este necesară continuarea consolidării rezervei financiare în valută a trezoreriei pentru a proteja România de eventuale „şocuri externe care ar putea determina creşterea dobânzilor titlurilor de stat pe piaţa internă”.
Guvernul a avut în vedere, ca argument pentru creşterea plafonului MTN, necesitatea atragerii surselor de finanţare de pe pieţele externe pentru acoperirea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice existente.