Programul nuclear iranian: Sancţiunile vor fi ridicate în etape după un acord final – SUA

Statele Unite au anunţat joi că o eventuală ridicare a sancţiunilor impuse Iranului din cauza programului său nuclear controversat se va face numai "în etape" odată încheiat un acord final între Teheran şi marile puteri, informează agenţiile DPA şi AFP, preluate de Agerpres.
Economica.net - J, 09 apr. 2015, 20:27
Programul nuclear iranian: Sancţiunile vor fi ridicate în etape după un acord final - SUA

„Sancţiunile vor fi suspendate progresiv şi cu condiţia verificării îndeplinirii de către Iran a angajamentelor asumate, în conformitate cu un plan de acţiune complet şi definitiv” ce trebuie semnat până la 30 iunie, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Jeffrey Rathke.

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi-a exprimat joi preocuparea că Statele Unite ar putea schimba condiţiile acordului, convenit în principiu săptămâna trecută la Lausanne în Elveţia.

Sancţiunile impuse Iranului trebuie ridicate imediat când acordul nuclear este semnat cu puterile mondiale, a declarat liderul suprem iranian, notează DPA.

Acordul, care trebuie finalizat până la sfârşitul lunii iunie, prevede că Iranul îşi va reduce semnificativ programul nuclear pentru o perioadă de bază de 10 ani în schimbul ridicării sancţiunilor care i-au sufocat economia.

Deşi Statele Unite şi Uniunea Europeană sunt pregătite să ridice rapid sancţiunile, oficiali occidentali au afirmat că aceasta nu se va întâmpla peste noapte, aminteşte DPA.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul slovac Robert Fico a dat de înțeles că țării sale i-ar fi mai bine în afara NATO
Premierul slovac Robert Fico a dat de înțeles că țării sale i-ar fi mai bine în afara NATO
Slovacia ar putea beneficia în urma unei politici de neutralitate, a apreciat marţi premierul slovac Robert Fico, aducând în discuţie pentru prima dată oportunitatea apartenenţei ţării sale......
Trump cere Iranului să capituleze necondiționat și promite că deocandată liderul suprem Ali Khamenei nu va fi ucis
Trump cere Iranului să capituleze necondiționat și promite că deocandată liderul suprem Ali Khamenei nu va fi ucis
Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că Statele Unite ştiu exact unde "se ascunde" liderul suprem iranian, ...
DNSC atrage atenția cu privire la diseminarea unor informații false potrivit cărora Romania pregătește găzduirea a milioane de cetățeni israelieni
DNSC atrage atenția cu privire la diseminarea unor informații false potrivit cărora Romania pregătește găzduirea a ...
Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenţia că în spaţiul online circulă clipuri şi ...
Bruxelles-ul propune simplificarea procedurilor pentru accelerarea investițiilor și producției în domeniul militar
Bruxelles-ul propune simplificarea procedurilor pentru accelerarea investițiilor și producției în domeniul militar
Comisia Europeană a propus, marţi, măsuri de accelerare a investiţiilor şi a producţiei în domeniul apărării pentru ...