Programul Prima Casă iese din legea dării în plată, plafonul creşte la 250.000 de euro

Deputaţii din Comisia Juridică au fost de acord să scoată programul Prima Casă din legea dării în plată, iar plafonul creditului până la care se va aplica legea dării în plată ajunge la 250.000 de euro
Economica.net - mar, 05 apr. 2016, 10:25
Programul Prima Casă iese din legea dării în plată, plafonul creşte la 250.000 de euro

Amendamentul cerut de bancheri şi de reprezentanţii Băncii Naţionale ca Programul Prima Casă să foe exceptat de la legea dării în plată a fost adoptat azi de deputaţii din Comisia Juridică.

Deputaţii jurişti au mai votat şi amendamentul care stipulează că legea se va aplica pentru credite mai mici de 250.000 de euro.

Şi amendamentul ca legea dării în plată să se aplice doar pentri creditele folosite pentru cumpărarea de locuinţe sau pentru terenuri cu destinaţia de locuinţă a fost votat în Comisia Juridic ă a Camerei.

Legea se va alica tuturor celor care au un credit contractat în condiţiile de mai sus, inclusiv a celor care au intrat deja în executare silită sau a celor la care executarea silită s-a încheiat.

De asemenea, legea dării în plată se aplică şi creditelor de nevoi personale cu ipotecă

Iniţiatorul legii dării în plată, Daniel Zamfir, a susţinut, joi, la dezbaterea comisiei juridice privind actul normativ, că acesta a avut parte de o„campanie virulentă de intoxicare”, în timp ce viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, a invocat „riscul de prejudiciere a sistemului bancar”

Legea dării în plată va intra la votul final în plenul Camerei Deputaţilor. „Legea va intra la vot în plenul Camerei Deputaţilor probabil miercurea viitoare, deoarece, potrivit legii, trebuie să treacă cinci zile pentru a se finaliza raportul Comisiei Juridice”, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Daniel Zamfir.

El a spus că 700.000 de familii vor beneficia de această lege.

‘Am scos o lege bună, o lege de care va beneficia majoritatea covârşitoare a celor care au luat împrumuturi garantate cu ipotecă. E foarte important că de lege beneficiază şi cei care au fost executaţi silit, beneficiază toţi cei cu credite de nevoi personale cu ipotecă în limita unui plafon de 250.000 de euro”, a explicat acesta, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă intenţionează să apeleze la CCR pentru a elimina ultimele discriminări pe care acest prag de 250.000 de euro le-ar putea aduce în momentul aplicării, Zamfir a spus că, deşi crede că acel prag ridică probleme de discriminare, s-a luat ‘măsura înţeleaptă’ de a da drumul la lege.

‘În situaţia în care Curtea Constituţională va constata că acel prag este discriminatoriu va trebui să-l eliminăm şi atunci vor beneficia şi cei care au luat împrumut peste 250.000. În momentul de faţă este foarte important că de lege, în această formulare cu plafon, va beneficia marea majoritate a celor care au împrumuturi cu credite ipotecare’, a afirmat deputatul PNL.

La rândul său, viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a spus că Banca Naţională îşi păstrează punctul de vedere că această lege nu este oportună şi nu oferă soluţii bune.

‘Pentru că era normal, am oferit propuneri, variante, opţiuni care să îmbunătăţească textul adoptat iniţial de Parlament potrivit cererii de reexaminare a preşedintelui. O parte din aceste propuneri ale noastre au fost luate în considerare. A fost salvat astfel Programul ‘Prima Casă’ şi s-au introdus anumite calificări sociale ale debitorului astfel încât să existe un plafon al creditelor, să fie credite acordate pentru locuinţă sau cu garanţie locuinţă, deci s-a îngustat semnificativ marja celor care pot beneficia înspre cei care ar avea nevoie de un asemenea sprijin’, a arătat Olteanu.

Potrivit acestuia, rămâne în continuare chestiunea ‘aplicării retroactive, aplicării la creditele în stoc, care este o chestiune de principiu, de intervenţie în relaţiile sociale fundamentale guvernate de contract şi de neconstituţionalitate’.

‘Rămâne, de asemenea, o discuţie referitoare la faptul că s-a introdus o categorie nouă de persoane care nu era prevăzută în legea iniţială şi ca atare excede practic cererii de reexaminare a preşedintelui, şi anume persoanele care au fost deja executate silit. Aici iarăşi suntem pe un teritoriu în care se poate invoca neconstituţionalitatea. Rămâne ca Parlamentul, Camera Deputaţilor să decidă în plen forma finală a textului, după care sunt ceilalţi paşi procedurali’, a precizat viceguvernatorul BNR.

Proiectul a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...