Programul Rabla 2012 ar putea demara la sfârşitul lunii martie
‘A fost o discuţie în ceea ce priveşte bugetul Fondului /de Mediu, n.r./ şi pe care am clarificat-o, sper. E vorba de a avea inventarul acelor REMAT-uri care vor fi partenere şi imediat după ce vom avea această listă, dar şi a dealerilor care vor participa, sper să demarăm programul la sfârşitul lunii martie. Este un program pe care lumea îl aşteaptă. A fost şi este un program de succes şi, evident, că interesul nostru este de a scoate din circulaţie maşinile uzate şi de a da şansa cetăţenilor de a cumpăra maşini noi’, a afirmat Borbely citat de Agerpres.
Potrivit ministrului Mediului, faţă de anul trecut nu vor exista schimbări, în sensul că ‘fiecare cetăţean primeşte un voucher de 3.800 de lei pentru fiecare maşină casată, dar poate preda REMAT-urilor până la trei maşini sau poate cumpăra de pe piaţa voucherelor astfel de tichete’.
În Nota de fundamentare ce însoţeşte Proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 al Administraţiei Fondului pentru Mediu /AFM/, se menţionează că, în acest an, programul ‘Rabla’ va avea un buget de 114 milioane lei, echivalentul casării a 30.000 de autovehicule mai vechi de zece ani.
Astfel, în 2012 este estimată o valoare a creditelor bugetare necesare finanţării nerambursabile din Fondul pentru mediu, acordată sub forma primei de casare în cuantum de 3.800 lei, pentru achiziţionarea autovehiculelor noi, mai puţin poluante, în schimbul predării spre casare a unui număr de 30.000 de autovehiculelor uzate.
Pentru casarea unui număr de 120.000 de autovehicule mai vechi de zece ani, s-a alocat, în 2011, suma de 456 milioane lei, în două etape.
La data de 19 decembrie 2011, au fost casate 116.641 de autovehicule, iar pe baza tichetelor fiind achiziţionate 39.216 maşini noi, dintre care 15.005 din producţia autohtonă, relevă datele MMP.