Programul Rabla 2022 începe „cel târziu pe 8 februarie”
Într-o postare pe o rețea de socializare, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) notează că „ghidurile pentru programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2022 au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial în data de 02.02.2022. Ulterior publicării se vor lansa Programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2022, cel târziu pe 8 februarie”.
În acest context, AFM ratează, e drept, cu doar câteva zile, ținta impusă de ministrul Mediului, Barna Tanczos, de a demara programele de casare în „Vinerea Verde”, pe 4 februarie.
Barna Tanczos și-a anunțat ambiția de a începe cele două componente ale programului Rabla pe 4 februarie încă din primele zile ale lui 2022. Astfel, pe 6 ianuatie, ministrul declara că „în câteva zile se finalizează programul Rabla pentru versiunea 2022 – 2024. Am promis asociaţiilor de profil predictibilitate şi dorim să prezentăm un program care are ca obiective nu închiderea porţilor imediat după terminarea banilor, ci o etapizare şi o predictibilitate în ceea ce priveşte finanţarea şi avantajele unui asemenea program. La ora actuală există măsuri de încurajare a celor care vor să cumpere maşini noi, inclusiv pentru a susţine industria autohtonă de producere a autoturismelor. Programul Rabla pentru acest an va fi lansat pe 4 februarie, în Vinerea Verde”.
Ulterior, pe 13 ianuarie, oficialul a dat și principalele detalii despre modul de aplicare al noii ediții a „Rabla”.
Astfel, programele Rabla (Clasic și Plus) vor avea o valabilitate de trei ani, din 2022 până în 2024 și vor avea cel mai mare buget alocat până acum. Ministrul a menționat posibilitatea de a preda două vehicule vechi în loc de unul așa cum era până acum, precum și acordarea unui bonus suplimentar de vechime în valoare de 1.500 de lei pentru mașinile mai vechi de 15 ani și cu norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
Astfel, pentru achiziționarea unei mașini prin Rabla Clasic, cei care participă la program vor putea primi o primă de casare de 6.000 de lei, la care se adaugă un bonus de vechime de 1.500 de lei pentru mașinile mai vechi de 15 ani. Cu o singură mașină casată se acordă astfel maximum 7.500 de lei pentru achiziționarea unui vehicul nou cu motor convențional.
În cazul casării a două mașini, suma maximă acordată de stat poate ajunge la 12.000 de lei care, conform AFM, includ 9.000 de lei primă de casare și două ecobonusuri de câte 1.500 de lei pentru vechime.
Pentru a putea fi casat prin programul Rabla 2022 un vehicul trebuie să aibă o vechime de cel puțin șase ani de la data fabricației sau a primei înmatriculări în România.
În cazul Rabla Plus, la casarea unui singur autovehicul, cei înscriși în program vor putea primi un ecotichet de 45.000 de lei și un plus de 1.500 de lei pentru mașinile mai vechi de 15 ani. Suma acordată de stat ajunge astfel la 46.500 de lei. Pentru un vehicul Plug-In Hybrid (hibrid cu încărcare la priză) doritorii pot primi un ecotichet de 20.000 de lei și ecobonusul de vechime de 1.500 de lei. Suma acordată de Guvern atinge în acest caz 21.500 de lei.
Dacă se casează două vehicule, programul include un ecotichet de 45.000 de lei, la care se adaugă 3.000 de lei prima de casare și după ecobonusuri de vechime de câte 1.500 de lei dacă este cazul. Astfel, suma primită de la Guvern poate ajunge la 51.000 de lei.
Pentru un Plug-In hybrid, doritorii pot primi, conform ministrului Mediului, un ecotichet de 20.000 de lei, plus o primă de casare de 3.000 de lei și două bonusuri de vechime de câte 1.500 de lei dacă mașinile casate sunt mai vechi de 15 ani. Astfel se atinge o sumă acordată de stat de 26.000 de lei.
Este important de menționat că, din acest an, participarea la Rabla Plus este condiționată de casarea a cel puțin un vehicul vechi.
Citește și:
– Noutăți Rabla 2022: Pot fi casate două mașini, bonus suplimentar pentru vehiculele mai vechi de 15 ani
– Programul „Rabla” din acest an va începe din data de 4 februarie