Programul „Rabla pentru electrocasnice” începe pe 15 decembrie. Ce produse sunt incluse şi ce valoare au voucherele

Românii vor putea face cumpărături prin Programul ''Rabla pentru electrocasnice 2020'' începând din data de 15 decembrie, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
Economica.net - joi, 26 nov. 2020, 09:24
Programul

„Programul demarează în câteva zile. Astăzi a fost deja publicat în Monitorul Oficial Ghidul pentru finanţarea acestui program. Tot astăzi i-am solicitat preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu să semneze decizia prin care acest program începe efectiv. În foarte scurt timp şi de îndată ce toţi comercianţii se vor înregistra şi se vor valida în acest program, românii pot să beneficieze de această finanţare. Populaţia va putea să facă efectiv cumpărături prin Programul ‘Rabla pentru electrocasnice’ începând cu data de 15 decembrie a acestui an. Practic, fiecare român poate beneficia de achiziţionarea a nouă categorii de produse. Există şi nişte elemente de noutate în acest program şi ne-am gândit că suprapunerea cu sărbătorile de iarnă ar putea să aducă un plus de valoare şi un plus de eficienţă pentru acest program. Avem un buget total de 40 de milioane de lei, dublu faţă de bugetul pe care l-am alocat atunci când a demarat acest program, în anul 2018. Noi estimăm că peste 100.000 de români vor putea să beneficieze de acest program”, a spus Fechet.

Acesta a menţionat şi categoriile de produse ce vor fi incluse în ediţia din acest an a Programului „Rabla pentru electrocasnice”.

Finanţăm maxim 50% din valoarea unui echipament. Aici avem o noutate – faptul că am introdus, faţă de anii trecuţi, patru categorii noi de produse, respectiv: aspiratoare, uscătoare de rufe, tablete şi laptopuri. Cât priveşte valoarea fiecărui voucher, avem propusă suma de 500 de lei pentru laptopuri, 400 de lei pentru maşinile de spălat vase, aparate de aer condiţionat (inclusiv cele portabile), frigidere sau combine frigorifice, televizoare şi uscătoare de rufe, 300 de lei pentru maşina de spălat rufe şi pentru tablete. Totodată, pentru achiziţionarea de aspiratoare oferim un voucher de 200 de lei. Este important să ştim să aceste vouchere vor fi emise în mod electronic. Modalitatea de obţinere a acestora va fi una foarte simplă: practic, fiecare român va intra pe site-ul Fondului pentru Mediu unde nu trebuie să introducă decât datele personale şi categoria de echipament pentru care doreşte să beneficieze de voucher. Se va emite un voucher electronic care va putea fi utilizat atât fizic, în magazinul unui comerciant, cât şi electronic pe site-ul comercianţilor într-un termen de maxim 15 zile. Dacă nu va fi folosită, suma respectivă va putea fi pusă la dispoziţia altui beneficiar care va dori să se înscrie în program în măsura în care vor exista încă fonduri suficiente”, a explicat ministrul Mediului.

Oficialul a menţionat, totodată, că fiecare român poate solicita cel mult un voucher pentru fiecare categorie de produse.

„Condiţia este să ducem fie la magazinul fizic, fie să predăm curierului la achiziţionarea unui produs un electrocasnic vechi din aceeaşi categorie. Aici avem şi două excepţii – la uscătoare de rufe nu este neapărat nevoie să predea exact un uscător de rufe, ci un alt electrocasnic vechi, iar la maşinile de spălat vase se pot preda şi alte tipuri de electrocasnice. În cazul laptopurilor şi tabletelor ne dorim să scoatem din funcţiune calculatoarele vechi şi acolo va trebui să se predea un calculator vechi. Fiecare român poate să beneficieze de unul sau mai multe vouchere din fiecare categorie. Practic, având nouă categorii, pot obţine nouă vouchere diferite. Faţă de anii trecuţi, când procesarea dosarelor de finanţare se făcea exclusiv manual, anul acesta am solicitat colegilor ca întregul proces de emitere al voucherelor, dar mai ales de validare a acestor vouchere în vederea decontărilor de către comercianţi să fie un proces digital, automatizat şi care să se întâmple în timp real”, a afirmat Mircea Feche

În 2019, Programul „Rabla pentru electrocasnice” a beneficiat o alocare de 40 de milioane de lei, fiind acordate vouchere valorice, pe baza cărora românii au avut posibilitatea să-şi cumpere un produs nou – de la maşină de spălat rufe sau maşină de spălat vase până la aparate de aer condiţionat sau frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare şi televizoare.

Datele oficiale referitoare la acest program arată că, în total, anul trecut, au fost aprobate 49.118 de cereri pentru 89.193 de vouchere şi au fost scoase din uz peste 60.000 de echipamente.

Te-ar mai putea interesa și
One United Properties anunță că a câștigat procesul de anulare și suspendare a autorizațiilor de construire pentru proiectul One Peninsula
One United Properties anunță că a câștigat procesul de anulare și suspendare a autorizațiilor de construire pentru ...
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties anunță că instanța a respins cererile Asociașie S.O.S. Orașul, Asociatiei pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului Natural și Cultural, a......
Joe Biden a stabilit un nou obiectiv pentru SUA în reducerea gazelor cu efect de seră. E de așteptat că Donald Trump îl va schimba sau ignora
Joe Biden a stabilit un nou obiectiv pentru SUA în reducerea gazelor cu efect de seră. E de așteptat că Donald Trump ...
Preşedintele american Joe Biden a prezentat joi foaia sa de parcurs cu privire la schimbările climatice pentru Statele ...
Nicușor Dan: România are nevoie de o guvernare stabilă
Nicușor Dan: România are nevoie de o guvernare stabilă
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a apreciat joi că România are nevoie de o guvernare stabilă, susţinută de o majoritate ...
Georgia Meloni vrea să expulzeze migranții ilegali în centre din Albania
Georgia Meloni vrea să expulzeze migranții ilegali în centre din Albania
Italia a organizat din nou, joi, la Bruxelles, în marja Consiliul European de iarnă, o reuniune la care au participat mai ...