Programul Rabla pentru tractoare s-a dovedit un eşec, susţine directorul general al IRUM Reghin
‘Legat de Programul Rabla, au fost nişte încercări în ultimii ani, dar s-a dovedit că a fost un eşec, pentru că documentaţia era foarte laborioasă şi complicată pentru un agricultor de rând, iar aprobările erau mult prea de durată şi atunci lumea a renunţat. Prin acel program s-a reuşit să se vândă undeva la 10 bucăţi. Necesarul de tractoare pentru agricultura românească ar fi de 300.000 de bucăţi’, a declarat Mircea Oltean.
Potrivit acestuia, IRUM Reghin este singura companie care produce câteva sute de tractoare anual, fiind cea mai mare din România, şi că marea concurenţă este exercitată de firme din străinătate, care cunosc nevoile pieţei româneşti.
‘Este o concurenţă foarte mare cu cei care vin de afară, toţi producătorii mondiali au pus ochii pe România, ştiu aceste lucruri pe care vi le-am spus, şi au politici speciale. La toate târgurile e aglomeraţie mare, toţi producătorii expun, vin cu totul felul de variante’, a subliniat Mircea Oltean, care a precizat că IRUM Reghin produce anual în jur de 500 de tractoare agricole şi tractoare forestiere.
Prin programul Rabla pentru tractoare, iniţiat în 2011, cei care deţineau tractoare vechi sau alte mijloace auto-propulsate, cum sunt combinele, puteau să le predea şi primeau în schimb un tichet valoric de 17.000 de lei.