Programul Start-Up Nation va avea o sesiune suplimentară. Circa 9.000 de planuri de afaceri, depuse până în prezent

Programul Start-Up Nation va avea o sesiune suplimentară în acest an, în limita resursei financiare rămase neconsumate după evaluarea dosarelor înscrise în actuala etapă, termenul limită pentru înscrierea în acest program fiind vineri, 14 iulie, ora 20:00, informează, joi, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA).
Economica.net - J, 13 iul. 2017, 09:41
Programul Start-Up Nation va avea o sesiune suplimentară. Circa 9.000 de planuri de afaceri, depuse până în prezent

Potrivit unui comunicat al instituţiei, până în prezent au fost depuse aproximativ 9.000 de planuri de afaceri.

‘Există, însă, un mare număr de potenţiali candidaţi care nu şi-au putut finaliza procedura de înscriere, urmare a faptului că n-au reuşit să-şi înfiinţeze în timp util noile firme – condiţie obligatorie a programului – dat fiind suprasolicitarea infrastructurii tehnice a Oficiului National Registrul Comerţului şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală’, spune sursa citată.

Prin urmare, imediat după evaluarea dosarelor depuse în actuala etapă şi, în limita resursei financiare rămase, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat va organiza o nouă sesiune de înscrieri.

‘Obiectivul nostru esenţial este să încurajăm tinerii antreprenori şi pentru acest lucru este de bun simţ să folosim până la ultimul leu resursa bugetară alocată. În acest sens trebuie interpretate declaraţiile şi atitudinea mea despre programul Start-Up Nation. Am avut reprezentarea că ar fi fost mai simplu să prelungim actuala sesiune…din păcate, motive de ordin juridico-birocratic, pur şi simplu, împiedică acest lucru. Ne rămâne, în schimb, opţiunea unei noi sesiuni în perioada imediat următoare, pe care o vom anunţa în timp util şi care se va desfăşura după aceleaşi reguli ca şi actuala sesiune de înscrieri’, a explicat ministrul de resort, Ilan Laufer.

Programul Start-Up Nation are, în acest an, o finanţare de peste 1,7 milioane de lei, care asigură, în temeiul legii, suportul activităţii a 10.000 de noi firme înfiinţate după 31 ianuarie 2017.

Înscrierea în programul Start-Up Nation nu se va prelungi până la 28 iulie, aşa cum a anunţat miercuri după-amiază pe Facebook ministrul de resort, Ilan Laufer, astfel că sesiunea de depunere a candidaturilor se va încheia vineri, 14 iulie, au declarat, joi, pentru AGERPRES, reprezentanţii ministerului.

‘Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat dă curs solicitării mediului de afaceri privind prelungirea termenului limită pentru înscrierea în programul Start-up Nation. Astfel, antreprenorii interesaţi de înscrierea în program pot depune dosarele online ca şi până acum, până la data de 28.07.2017, ora 20:00 ‘, a scris ministrul, pe Facebook.

Ulterior, el a şters postarea şi a adăugat altele două, în care îşi exprimă dezamăgirea cu privire la reacţiile primite în mediul online ca urmare a intenţiei de prelungire a perioadei de înscriere.

Numeroşi interlocutori i-au reproşat lui Laufer, pe Facebook, că antreprenorii care s-au grăbit să se înscrie în termenul-limită vor fi dezavantajaţi, întrucât au avut mai puţin timp la dispoziţie pentru a-şi pregăti proiectul faţă de cei care ar fi urmat să se înscrie în următoarele două săptămâni.

Laufer le-a răspuns că ia în calcul o sesiune suplimentară pentru sumele rămase disponibile.

‘Dragi prieteni, nu m-am aşteptat la o asemenea reacţie. Dorinţa mea a fost ca toţi ce care doresc să se înscrie în programul StartUp Nation să aibă o şansă egală şi să finanţăm cât mai multe proiecte. Încă nu s-a publicat anunţul pe site, deci nu este oficial! Mâine voi avea o dezbatere cu reprezentanţii mediului de afaceri şi iau în calcul şi o sesiune suplimentară pentru sumele rămase disponibile. Am dorit să le acord o şansă şi celor care au întâmpinat probleme cu ANAF sau cu ONRC!’, a postat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Valoarea activelor fondului ETF BET Patria – Tradeville, administrat de SAI Patria Asset Management SA, companie membră a Grupului Patria Bank, a depășit 500 de milioane de lei. Acesta este în......
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către managerii companiilor de stat. Unde se vor duce banii
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către ...
Conducerile Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi Romgaz au fost de acord să renunţe la o parte din salariu şi să doneze ...
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Două proiecte esenţiale pentru viitorul energetic al României, modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă şi extinderea ...
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele american
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este "dezamăgit" de omologul său rus Vladimir Putin, ...