Programul Weekend în Bucureşti: Cât costă două nopţi de cazare în hotelurile din Capitală

Turiştii se pot caza în weekend la mai multe hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din Bucureşti la tarife între cuprinse între 139 şi 259 de lei pentru două nopţi de cazare, plus mic dejun, prin programul "Weekend în Bucureşti", lansat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Economica.net - mie, 05 dec. 2012, 10:21
Programul Weekend în Bucureşti: Cât costă două nopţi de cazare în hotelurile din Capitală

„În condiţiile în care tot mai mulţi români sunt afectaţi de criza economică, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc consideră ca turiştii români trebuie să fie încurajaţi să-şi petreacă vacanţele în România în condiţii cât mai avantajoase. Beneficiind de experienţa acumulată pe parcursul a peste zece ani de derulare a programelor speciale în România, respectiv Litoralul pentru toţi şi O săptămână la munte, federaţia continuă această iniţiativă şi lansează un program similar care se va derula în weekend-urile lunii decembrie”, a declarat într-un comunicat Mohammad Murad, preşedintele FPTR.

Astfel, un pachet de două nopţi de cazare cu mic dejun la un hotel de patru stele va costa 259 de lei de persoană, la trei stele pachetul va costa 189 de lei, iar la două stele – 139 de lei.

Pentru a beneficia de reduceri, sejurul trebuie să se desfăşoare în weekend-urile 7-9 decembrie, 14-16 decembrie şi 21-23 decembrie 2012.

„Cu un tarif de aproximativ 50 de euro pentru două nopti la 4 stele, weekend-urile în Bucurestiul devin cele mai ieftine dintre capitalele ţărilor din Europa”, a mai spus Murad.

El spune că prin programul lansat de federaţie, tarifele la hotelurile de 2-4 stele sunt mai mici cu 30-35% decât cele practicate în luna decembrie prin sistemele de rezervări.

„Ne propunem să atragem prin acest program şi o parte dintre românii care vin în Bucureşti şi dorm la rude, o parte dintre tinerii care dorm la diverşi prieteni şi pe toţi cei care efectiv nu îşi permit să înnopteze în Capitală”, a afirmat Murad.

Locurile vor fi vândute tuturor categoriilor de turişti direct de către hotelurile participante la program, iar solicitările vor fi onorate în ordinea înscrierilor şi în funcţie de numărul de locuri. În prezent sunt puse la dispoziţia turiştilor aproape 1.000 de locuri, dar se aşteaptă ca şi alte hoteluri să se înscrie în program.

Dacă programul va avea succes, FPTR intenţionează să-l extindă şi în primele luni ale anului viitor. Următoarele oraşe care vor intra în program sunt Cluj, Iaşi şi Timisoara.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni europene
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni ...
Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că a răspuns noului pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene extinzând semnificativ lista oficialilor UE şi ai statelor membre care au......
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat documentele de finanţare pentru ...
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...