Programul „Zile gratuite de vacanţă” – Stai 7 zile la mare, dar plăteşti doar 5. Vezi perioada

Economica.net
14 08. 2012
litoral_36285400

Programul „Zile gratuite de vacanţă”, realizat in parteneriat cu hotelierii din România, include oferte speciale precum acordarea unui număr de zile gratuite de vacanţă după modelul „5=7”.

„Asta înseamnă că turistul plăteşte cinci nopţi şi stă şase sau chiar şapte”, se arată într-un comunicat al ANAT.
Programul face parte din proiectul „Vacanţă în ţara mea” 2012, proiect care reuneşte mai multe campanii promoţionale distincte, precum „Înscrieri timpurii”, „Litoralul pentru toţi”, „O săptămână la munte”, „Săptămâna de refacere balneară”, „Vacanţa la ţară” sau „Delta Dunării pentru toţi”.

„În fiecare ediţie, acest program a reuşit să atragă zeci de hotelieri de pe litoral, dar şi din staţiuni montane de tradiţie şi sute de agenţii de turism din toate judeţele ţării”, a declarat preşedintele ANAT, Corina Martin.