Proiect adoptat de CGMB: 5.000 de bucureşteni vor beneficia de vouchere pentru achiziţia de biciclete sau trotinete electrice

Economica.net
30 06. 2017
bicicleta_675843948756758492_51609500

Această măsură face parte din proiectul ‘Biciclişti în Bucureşti’ care are ca scop încurajarea mersului pe bicicletă şi a mijloacelor de transport nepoluante. Beneficiarii voucherelor trebuie să fie cetăţeni cu domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, cu vârsta minimă de 18 ani împliniţi în 2017. Proiectul se va desfăşura pe baza unui regulament ce va fi elaborat de către Direcţia de Mediu, în colaborare cu celelalte direcţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului general.

În expunerea de motive, primarul general, Gabriela Firea, arată că autorităţile publice centrale şi locale au obligaţia adoptării măsurilor necesare în vederea îmbunătăţirii calităţii aerului pentru asigurarea sănătăţii populaţiei, conform legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului, care transpune prevederile directivei 2008/50/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător şi a un aer mai curat pentru Europa.

Conform raportului de specialitate, ulterior derulării proiectului, pe baza analizei rezultatelor obţinute, se va decide cu privire la continuarea şi chiar dezvoltarea acestuia prin realizarea unui program multianual (trei-cinci ani).

‘Rapoartele de monitorizare a calităţii aerului exemplifică depăşiri semnificative ale valorilor limită impuse de Comisia Europeană pentru poluantul M10 (pulberi în suspensie – praf) şi riscă sancţiuni din partea acesteia (infringement) în perioada următoare. Acest proiect va face parte din Programul Integrat de Gestionare a Calităţii Aerului, plan ce trebuie transmis urgent la Comisia Europeană pentru evitarea sancţiunilor’, prevede documentul.

Totodată, bugetul PMB ar urma să fie modificat, suplimentându-se la capitolul Protecţia mediului cu 2,5 milioane lei, aceeaşi sumă urmând să fie diminuată de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor locale.

Oana Grigore (PMB): Voucherele pentru achiziţia de biciclete vor fi nominale

Oana Grigore, şef Serviciu Ecologie Urbană la Direcţia de Mediu a Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), a anunţat că voucherele pentru achiziţia de biciclete şi alte mijloace de transport nepoluante vor fi nominale.

‘Aceste vouchere sunt nominale, nu putem să avem decât un voucher per persoană per obiect’, le-a precizat Oana Grigore jurnaliştilor, cu prilejul şedinţei CGMB de vineri, în care s-a adoptat un proiect prin care 5.000 de persoane vor beneficia de vouchere în valoare de 500 de lei pentru a putea achiziţiona biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice şi dispozitive de tip Segway/Ninebot.

Ea a precizat că voucherele vor fi acordate celor care au reşedinţa sau domiciliul în Bucureşti şi vârsta de peste 18 ani.

‘Se lucrează în momentul de faţă la regulament, ce va fi promovat pe site-ul PMB, regulament atât pentru cetăţenii care doresc să se înscrie pentru obţinerea unui voucher, cât şi pentru magazinele de profil care vor instrumenta aceste vouchere. (…) Acum gândim pe o perioadă de zece săptămâni să dezvoltăm acest proiect, cam 500 de vouchere să fie acordate pe săptămână. E un proiect pe care dorim să-l continuăm şi în anii următori, o măsură ce va fi cuprinsă în Programul integrat de gestionare a calităţii aerului. Am conştientizat că trebuie să-i avem alături de noi pe cetăţeni, să-i implicăm în politicile publice de protecţie a mediului şi mai ales în promovarea bicicletei ca mijloc de transport alternativ’, a menţionat Oana Grigore.

Ea a precizat că se lucrează la infrastructura pentru biciclete. ‘În paralel, colegii mei lucrează la infrastructură pentru a putea pune la dispoziţia cetăţenilor pistele pentru biciclişti necesare, cât şi acele rasteluri pentru biciclete care vor fi înfiinţate la intrările în toate instituţiile publice’, a spus Grigore.

Ea a informat că există solicitări telefonice şi în scris pentru biciclete.

‘Proiectul se adresează cetăţenilor de peste 18 ani. Pentru copii vom începe un proiect în unităţile de învăţământ bucureştene în a-i învăţa mersul pe bicicletă, semnele de circulaţie şi apoi să-i avem pe viitorii ciclişti ai oraşului (…). Nu am vrut să îngrădim şi să spunem doar bicicletă şi atunci ne-am dus cu gândul şi la bicicleta electrică şi la tricicletă şi la alte mijloace de deplasare în oraş care nu sunt poluante, deci promovăm toate mijloacele de transport nonpoluante’, a adăugat Grigore.

Înainte de a se vota proiectul privind acordarea de vouchere, Raluca Teodor, consilier general al USR, a declarat că foarte multe persoane au biciclete pe care şi le ţin în casă şi că Bucureştiul se confruntă cu alte problemele în ceea ce priveşte bicicliştii: lipsa de infrastructură, în principal piste; lipsa de siguranţă şi faptul că oamenii nu au unde să îşi păstreze bicicletele.

‘Este foarte uşor să scoatem 500 de lei din buzunar, dar din păcate în situaţia de faţă este şi iresponsabil. Avem mari probleme de siguranţă şi motivul pentru care mersul pe bicicletă ca transport alternativ nu este încă dezvoltat în Bucureşti nu e pentru că oamenii nu au bicicletă’, a spus Teodor.