Băncile nu vor mai cere comisioane de retragere de numerar şi nici de administrare a contului – proiect

Economica.net
20 05. 2016
card_bancomat_atm_356787654567876543_56617400

Mai mult, potrivit proiectului, serviciile menţionate vor fi oferite în mod gratuit titularului de cont indiferent de numărul de operaţiuni efectuate. În cazul retragerilor de numerar, scutirea de comisioane este valabilă pe întreg teritoriul Uniunii Europene, atât la ghişeul băncii, cât şi la bancomate, în timpul sau în afara programului de lucru al instituţiei de credit.

Totodată, banca poate percepe comisioane, însă acestea trebuie să fie rezonabile, adică să ţină cont de nivelurile veniturilor naţionale şi de comisioanele medii percepute de instituţiile de credit pentru serviciile furnizate privind conturile de plăţi.

‘Prin proiectul legislativ se doreşte transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei 2014/92/UE, respectiv crearea cadrului legal naţional cu privire la drepturile şi obligaţiile consumatorilor şi ale prestatorilor de servicii de plată atunci când se prestează servicii de plată aferente unui cont de plăţi, respectiv aspecte referitoare la transparenţa şi comparabilitatea comisioanelor percepute consumatorilor pentru conturile de plăţi deţinute de aceştia, la schimbarea conturilor de plăţi, la facilitarea deschiderii transfrontaliere de conturi de plăţi, precum şi la deschiderea şi utilizarea conturilor de plăţi cu servicii de bază’, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Proiectul ANPC conţine şi prevederi referitoare la comparabilitatea comisioanelor aferente unui cont de plăţi şi la schimbarea conturilor de la o bancă la alta sau în cadrul aceleiaşi bănci.

‘Compararea comisioanelor nu poate fi realizată dacă prestatorii de servicii de plată utilizează o terminologie diferită pentru aceleaşi servicii şi furnizează informaţii în formate diferite. Terminologia standardizată, însoţită de informaţii specifice prezentate într-un format coerent referitoare la comisioanele aferente celor mai reprezentative servicii legate de conturile de plăţi, poate ajuta consumatorii să înţeleagă şi să compare comisioanele. Pentru a fi considerate reprezentative, serviciile trebuie să facă obiectul unui comision la cel puţin un prestator de servicii de plată dintr-un stat membru. În plus, în cazul în care serviciile sunt comune unei majorităţi a statelor membre, terminologia utilizată pentru definirea acestor servicii trebuie să fie standardizată la nivelul Uniunii Europene, făcând astfel posibilă mai buna comparare a ofertelor de conturi de plăţi la nivelul Uniunii Europene’, se mai arată în documentul menţionat.

Totodată, va fi înfiinţat cel puţin un site pe Internet pentru compararea comisioanelor, independent din punct de vedere operaţional de prestatorii de servicii de plată, care, potrivit proiectului, poate fi administrat de o autoritate publică şi/sau de asociaţiile de consumatori luate în evidenţa de ANPC care desfăşoară de cel puţin trei ani activităţi în domeniul protecţiei consumatorilor de servicii financiar – bancare