Proiect de extindere a fostului restaurant Cina, contestat de ONG-uri

Economica.net
13 01. 2014
restaurantul_cina_1_59307900

Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) C.A. Rosetti nr. 1 – 3 a fost discutat, luni, într-o întâlnire la Primăria Capitalei, după ce documentul a fost pe site-ul instituţiei în dezbatere publică până pe 7 ianuarie.

Reprezentanţii ONG-urilor prezenţi la întâlnire au reproşat faptul că nu există imagini pentru viitoarea construcţie, care, potrivit PUD-ului, va avea o înălţime de maxim 22 de metri şi va fi realizată în prelungirea clădirii fostului restaurant Cina, monument istoric de categoria B, înspre Ateneul Român, monument istoric de categoria A. În plus, clădirea va fi şi în raza de protecţie a Palatului Regal, un alt monument istoric de categoria A, fiind inclusă şi în zona protejată Calea Victoriei.

Reprezentanţii beneficiarului, SC Bucureşti Turism SA, au spus că proiectul, elaborat timp de doi ani, de specialişti, cuprinde şi o machetă, dar nu au prezenta-o pentru că nu le-a fost încă solicitată.

Arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, a apreciat la rândul său că proiectul „va aduce un beneficiu pentru Piaţa Palatului”.

„Este la distanţă suficientă de Ateneu şi are o înălţime rezonabilă de 22 de metri. Este un proiect care va fi o realizare, care va aduce un beneficiu pentru Piaţa Palatului, care este oricum o piaţă relativ pustie în momentul acesta la anumite ore, pentru că nu are puncte de atracţie”, a spus Pătraşcu.

Reprezentanţii ONG-urilor au mai spus că terenul pe care ar urma să fie amplasată construcţia este prevăzut în Planul Urbanistic General al Municipiului Bucureşti ca spaţiu verde, Pătraşcu arătând în schimb că regulamentul de urbanism al Capitalei prevede în zona respectivă posibilitatea construirii „în cantităţi mai mari decât sunt prevăzute în acest PUD” şi că această zonă era construită înainte de război.

Din parcela de 3.395 de metri pătraţi, ar urma ca spaţiul verde să ocupe 1.205 metri pătraţi, însă ONG-urile au atras atenţia că spaţiul verde pe sol natural va ocupa 686 de metri pătraţi, în timp ce restul de 519 metri pătraţi va fi spaţiu verde creat „pe beton”.

PUD C.A. Rosetti nr. 1 – 3 a primit avizul Direcţiei de Cultură a Municipiului Bucureşti.

PUD-ul urmează să fie supus aprobării Consiliului General al Municipiului Bucureşti iar, după aprobare, este necesară obţinerea autorizaţiei de construcţie, care este eliberată de Primăria Sectorului 1.