Proiect de lege: 5 lei/zi compensaţie pentru deţinuţii care au stat în condiţii necorespunzătoare şi nu au beneficiat de recursul compensatoriu

Deținuții care au stat în condiții necorespunzătoare în penitenciar și care nu au beneficiat de legea recursului compensatoriu, intrată în vigoare în octombrie 2017 ar putea primi o compensație financiară de 5 lei pentru fiecare zi câștig neacordată, potrivit unui proiect de lege aflat în discuție la Ministerul Justiției și obținut de HotNews.ro.
Economica.net - mie, 06 feb. 2019, 16:02
Proiect de lege: 5 lei/zi compensaţie pentru deţinuţii care au stat în condiţii necorespunzătoare şi nu au beneficiat de recursul compensatoriu

Liderul Federaţiei Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu, spune că a făcut un calcul care arată că ar putea beneficia de aceste compensații financiare aproximativ 90.000 de foști deținuți, iar impactul bugetar ar depăși 70 de milioane de lei.

Persoanele care execută sau au executat în condiții necorespunzătoare pedepse sau măsuri privative de libertate și care nu au beneficiat de prevederile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate pot beneficia de compensații financiare acordate ca măsură compensatorie, prevede proiectul.

Poate beneficia de compensație „orice persoană interesată care consideră că execută sau a executat o pedeapsă sau măsură privativă de libertate, în condiții necorespunzătoare în sensul definit de art. 55^1 alin.(3) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pe o durată mai mare de 2 zile”, potrivit HotNews.ro.

Te-ar mai putea interesa și
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
Societatea J.T. Grup Oil S.A. i-a anunțat astăzi pe investitorii de Bursa de Valori București că a finalizat achiziționarea activului ”JT Danube Terminal” în urmă unei investiții totale......
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
În premieră în acest sezon rece, fluxul de gaze de la granița dintre România și Ungaria s-a inversat, astfel că acum ...
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană intenţionează să propună interzicerea importurilor de aluminiu primar rusesc ca parte a celui de-al ...
Trump vrea să înființeze un departament nou, care să se ocupe cu gestionarea banilor rezultații din taxele vamale impuse partenerilor SUA
Trump vrea să înființeze un departament nou, care să se ocupe cu gestionarea banilor rezultații din taxele vamale impuse ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat marţi că va crea un nou departament, denumit "Serviciul pentru Venituri ...