Comisia care anchetează alegerile prezidenţiale din 2009, condusă de deputatul PSD Oana Florea, a prezentat luni un proiect de lege privind funcţionarea Comisiilor de anchetă, potrivit căruia refuzul de prezentare în faţa Comisiei se pedeapseşte cu închisoare de la 8 zile la 3 luni sau cu amendă de 10.000 de lei şi interzicerea ocupării unei funcţii publice timp de 3 ani.
Deputatul a precizat că marţi, de la ora 12:00 va avea loc o şedinţă a Comisiei care anchetează scrutinul prezidenţial din 2009, la finalul căreia va fi prezentat un bilanţ.
„Refuzul persoanelor citate la Comisia de anchetă de a se prezenta la audieri, de a furniza informaţiile solicitate şi de a pune la dispoziţia acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţi comisiei, este considerat împiedicare a aflării adevărului, constituie infracţiune, se pedepseşte cu închisoarea de la 8 zile la 3 luni sau cu amendă penală în valoare de 10.000 de lei şi cu pedeapsa complementară de interzicere de a ocupa o funcţie publică timp de 3 ani”, se arată în Articolul 5 al proiectului de lege care va fi depus în Parlament.
De asemenea, potrivit proiectului, Comisia de anchetă poate cita orice persoană care ar putea avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei, iar persoanele citate au obligaţia să se prezinte în faţa comisiei de anchetă parlamentară.
În cazul în care un membru al Comisiei de anchetă încalcă prevederile alin. (3), acesta îşi pierde calitatea de membru în Comisie, urmând să fie înlocuit cu primul supleant din lista grupului parlamentar respectiv.
Preşedintele Comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 a mai spus că proiectul prevede şi că „persoanele sunt citate de către preşedintele comisiei de anchetă cu cel puţin două zile înainte de data convocării”.
„Comisia de anchetă poate cita orice persoană care ar putea avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei”, mai spune actul normativ.
Totodată, cererile de informaţii şi documente se fac de către preşedintele comisiei, cu obligaţia de răspuns în termen de maximum 10 zile.
Deputatul PSD Oana Florea mai vrea ca în cazul în care se solicită informaţii în materie penală, comisia de anchetă să trimită o cerere scrisă procurorului general, în vederea obţinerii unei copii a documentelor care conţin actele şi datele necesare realizării obiectivelor în vederea cărora a fost constituită comisia.
Comisia de anchetă specială privind modul în care au fost organizate şi s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale din 2009, precum şi componenţa comisiei a fost înfiinţată în luna mai a anului trecut. Din comisie au făcut parte, la început, Mihai Fifor (preşedintele comisiei), Adrian Ţuţuianu, Dorel Căprar, Mihai Weber, Adrian Pleşoianu, Oana Florea, Eugen Nicolicea din partea PSD, Steluţa Cătăniciu (ALDE) Cezar Preda, Vasile Varga şi Daniel Fenechiu din partea PNL, Mihai Goţiu şi Eduard Dircă din partea USR, Robert Turcescu (PMP) şi Antal Istvan (UDMR). În iunie, Mihai Fifor, atunci ministru al Economiei, a demisionat de la şefia Comisiei de anchetă privind alegerile din 2009, ca urmare a preluării funcţiei din Guvern, fiind înlocuit de Oana Florea.