Proiect de lege: Se creează un gigant energetic de stat de peste 10 mld. de euro

Un proiect de lege iniţiat de trei deputaţi PSD urmăreşte strângerea tuturor participaţiilor statului la companiile din energie într-o mega companie care ar urma să deruleze proiecte investiţionale mari în domeniu. Ministerul Energiei şi cel al Economiei ar urma să rămână doar cu elaborarea de ansamblu a politicilor economice
Florin Cojocaru - Dum, 17 mart. 2013, 22:08
Proiect de lege: Se creează un gigant energetic de stat de peste 10 mld. de euro

Deputaţii PSD Dumitru Chiriţă, Marin Gheorghe şi Florin Tătaru, toţi trei membri ai Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, au depus un proiect de lege prin care toate acţiunile pe care statul le mai deţine la companiile din energie vor trece pe o companie nou înfiinţată care ar urma să fie condusă de un privat, desemnat prin licitaţie internaţională.
Compania ar urma să poarte numele de Fondul Român de Investiții Strategice în Energie și Resurse Energetice S.A, acţionarul majoritar ar fi Ministerul Economiei, iar în componenţa sa ar urma să intre acţiunile statului deţinute la unele dintre cele mai mari companii din România precum Petrom, Hidroelectrica, Romgaz, Complexul Energetic Oltenia, Nuclearelectrica sau Transgaz.

Practic, actualul Oficiu pentru Privatizare şi Participaţia Statului în Industrie ar deveni o companie în toată regula care ar folosi ceea ce se adună din privatizări şi dividende de la companiile integrate pentru a face investiţii în domeniul energetic. „În acest moment, OPSPI adună dividende pe care le varsă la buget, banii fiind împărţiti în toate direcţiile. Odată înfiinţat Fondul, banii adunaţia de la companiile din energie vor fi investiţi tot în energie, domeniu  strategic de , alături de agricultură”, spune Chiriţă, pentru ECONOMICA.NET.

Pentru că este vorba despre un fond de investiţii, noua companie trebuie înregistrată la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Dumitru Chiriţă justifică înfiinţarea acestui fond
Înfiinţarea acestui tip de organism este justificată şi de faptul că, deseori, societăţile care au nevoie de credite întâlnesc dificultăţi în a se împrumuta pe piaţa de capital. Chiriţă s-ar fi inspirat din modelele unor donduri similare deja existente în Franţa şi Spania.

„În România, Fondul va fi un administrator, dublat de un investitor responsabil, cu scopul declarat de a contribui la modernizarea unui sector vital al economiei române, cel al energiei, având şi obiectivul de a îmbunătăţi managementul companiilor la care statul este acţionar, ca un prim pas spre asigurarea competitivităţii lor pe piaţă. Un alt beneficiu evident este legat de locurile de muncă ce vor fi create odată cu investiţiile finanţate de către acesta”, scrie Chiriţă, pe blog-ul propriu, despre iniţiativa sa. Tot pe blog, deputatul Chiriţă mai spune că „înfiinţarea unui asemenea fond este mai mult decât necesară proiectelor de investiţii şi retehnologizare în domeniul energiei şi contribuie la garantarea securităţii energetice a României“.

Dacă proiectul de lege va trece de Camere, până la finalul anului, toate societăţile ce vor face parte din Fond trebuie să-şi schimbe actul constitutiv.

 
Din ce va fi constituit Fondul:

1.  OMV Petrom SA                            20,64%
2.   Petrotrans SA                             100%
3.   Oil Terminal                                 59,62%
4.   Conpet                                        58,72%
5.   Rompetrol Rafinărie                     44,70%
6.   Romgaz                                       85,01%
7.   Transgaz                                     73,51%
8.   GDF Suez Energy România          37%
9.   E.ON Energie                               31,82%
10.  E.ON Gaz Distribuţie                   37%
11.  Termoelectrica                            100%
   
12.   Electrocentrale Grup                  100%
13.   Electrocentrale Bucureşti            92,04%
14.   Complexul Energetic Hunedoara 100%
15.   Complexul Energetic Oltenia       77,17%
16.   Uzina Midia                                 56,58%
17.   Hidroelectrica                              80,06%
18.   Nuclearelectrica                          90,28%
19.   Transelectrica                             58,69%
20.   Electrica                                      100%
21.   CN a Huilei                                  100%
22.   SN a Huilei                                   100%
23.   CN a Uraniului                             100%
24.    Institutul de Cercetare pe Lignit 90,39%
25.    SN a Cărbunelui                          100%
26.   ICM                                              100%

O estimare chiar şi aproximativă a valorii Fondului ar fi de peste 10 miliarde de euro, spune Chiriţă, luând în calcul valoarea acţiunilor pentru societăţile care sunt deja listate şi valoarea activelor nete, pentru cele nelistate. Dacă proiectul de lege ar deveni lege, Fondul ar deveni cea mai mare companie din România.

Dumitru Chiriţă este preşedintele sindicatului Independent Liber Energia, preşedinte şi preşedinte executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate Univers. Potrivit propriilor declaraţii, are experienţă de peste 20 de ani în energie.
Florin Tătaru este deputat PSD de Maramureş.
Gheorghe Marin este deputat PSD la al treilea mandat. Acesta a fost director la ARO Câmpulung, consilier parlamentar, secretar de stat la Ministerul întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri sau vicepreşedinte Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...