Proiect de modificare a Legii Educaţiei: personalul didactic s-ar putea pensiona, la cerere, cu 3 ani mai devreme – Senat

Personalul didactic ar putea fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de limita de vârstă, dacă are o vechime în învăţământ de cel puţin 25 de ani - femeile şi 30 de ani - bărbaţii, potrivit unei propuneri legislative depuse la Senat.
Economica.net - J, 21 apr. 2016, 11:38
Proiect de modificare a Legii Educaţiei: personalul didactic s-ar putea pensiona, la cerere, cu 3 ani mai devreme - Senat

Proiectul care modifică Legea 1/2011 a Educaţiei Naţionale a fost iniţiat de 21 de senatori PSD şi UNPR.

Potrivit proiectului, ‘personalul didactic poate fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de limitele de vârstă prevăzute de legislaţia în vigoare, dacă are o vechime în învăţământ de cel puţin 25 de ani femeile, respectiv, 30 de ani bărbaţii’.

Iniţiatorii consideră că în sistemul de învăţământ există angajaţi care îşi doresc pensionarea la cerere pentru că nu se mai află în posibilitatea fizică sau psihologică să răspundă cerinţelor de eficienţă ale sistemului de învăţământ actual într-o continuă schimbare, iar acest fapt se reflectă în rezultatele elevilor.

‘Pe de altă parte, există cadre didactice care demonstrează competenţă şi după împlinirea vârstei de pensionare. Acestora legea le permite să rămână ca titulari în sistemul de învăţământ încă 3 ani peste vârsta standard de pensionare. Astfel, pentru a echilibra balanţa considerăm că propunerea este întemeiată. Dacă legea permite activarea cadrelor didactice, la cerere, 3 ani după împlinirea vârstei de pensionare, să li se permită şi pensionarea acelor angajaţi care consideră că nu mai sunt apţi de rezultate în învăţământ, tot cu 3 ani, dar anterior vârstei de pensionare’, arată iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul se află în consultare la Senat, prima Cameră sesizată în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
De ce să aștepți? Investește acum într-un apartament finalizat în AXXIS Nova Resort & SPA
De ce să aștepți? Investește acum într-un apartament finalizat în AXXIS Nova Resort & SPA
Oportunitățile vin și pleacă, însă, dacă nu luați o decizie rapidă, este foarte probabil să pierdeți anumite avantaje care vă pot ajuta atât pe plan personal, cât și financiar.......
Se schimbă banii. Cum vor arăta noile bancnote
Se schimbă banii. Cum vor arăta noile bancnote
Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat, marţi, un concurs public pentru grafica viitoarelor bancnote euro, care constituie ...
Autostrăzi excluse din PNRR: A7 Dumbrava – Mizil, A7 Buzău – Focșani, capetele A8 Tg Mureș – Tg Neamț și A3 Nădășelu – Poarta Sălajului – UPDATE
Autostrăzi excluse din PNRR: A7 Dumbrava – Mizil, A7 Buzău – Focșani, capetele A8 Tg Mureș – Tg Neamț ...
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat marți că România nu va pierde niciun ban din PNRR pe transporturi, ...
Noi lucrări de modernizare la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), anunţă CNAB
Noi lucrări de modernizare la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), anunţă CNAB
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a început lucrări de modernizare, înlocuire şi reparaţie capitală a punţilor ...