Proiect de OUG pentru modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală, în şedinţa de Guvern

Economica.net
17 05. 2016
proces_tribunal_05684_76741700

Proiectul de OUG este pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Potrivit unor surse judiciare, proiectul de OUG ar cuprinde peste 130 de modificări la Codului penal şi la Codul de procedură penală, urmare şi a multiplelor decizii date de Curtea Constituţională a României (CCR) dar şi a faptului că unele propuneri de modificări, făcute de Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii, ar fi stat aproximativ un an în Parlament.

Plenul CSM, în şedinţa din 12 mai, a discutat punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios privind acest proiect de OUG.

‘Plenul CSM a avizat favorabil proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu observaţiile formulate de Direcţia legislaţie, documentare şi contencios şi cu precizările formulate de Comisia nr. 1 în şedinţa din 12 mai’, se arată în soluţia Consiliului publicată pe site-ul instituţiei.

De asemenea, Plenul CSM a apreciat că, în acest context, este cu atât mai mult necesară emiterea unei Hotărâri de Guvern pentru suplimentarea numărului de posturi de judecător şi de grefier până la sfârşitul lunii mai 2016. Aprecierea Consiliului a avut în vedere şi avizul conform emis de acest for în şedinţa din 14 aprilie cu privire la proiectul de HG pentru modificarea Hotărârii Guvernului 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, prin care s-a propus, printre altele, suplimentarea numărului de posturi din cadrul instanţelor judecătoreşti cu 346 posturi, din care 102 posturi de personal auxiliar de specialitate şi 244 posturi de judecător, conform Memorandumului.