Proiect de rectificare bugetară, pe ordinea de zi a şedinţei extraodinare CGMB

Consilierii generali ai Capitalei se vor întruni într-o şedinţă extraordinară marţi, de la ora 11,00, pe ordinea de zi figurând un proiect de rectificare bugetară care vizează creşterea cu 200 de milioane de lei a subvenţiilor la transportul în comun, reducerea cu 24 de milioane de lei a sumelor destinate capitolului "Reducerea şi controlul poluării", majorarea bugetului ALPAB cu 14,5 milioane lei şi diminuarea sumelor pentru Administraţia Străzilor cu 181 milioane lei.
Economica.net - lun, 29 oct. 2018, 09:29
Proiect de rectificare bugetară, pe ordinea de zi a şedinţei extraodinare CGMB

În şedinţa din 18 octombrie, CGMB a respins proiectul de rectificare bugetară, în condiţiile în care a absentat un consilier social-democrat, iar reprezentanţii PSD şi ALDE nu au avut majoritatea. Într-un comunicat transmis presei cu o zi înainte de această şedinţă, PMB informa că proiectul disponibilizează o parte din sumele prevăzute pentru anumite proiecte, dar care nu pot fi cheltuite până la sfârşitul anului, banii fiind redistribuiţi pentru plata compensaţiei la transportul în comun; pentru finanţarea subvenţiei la apă caldă şi căldură; plata în avans a gazelor naturale pentru iarna 2018-2019; plata parţială a achiziţiei imobilului-teren ‘Parc Verdi’; finanţarea granturilor pentru unităţile de învăţământ.

Conform proiectului de rectificare bugetară, subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la transportul în comun cresc cu 200 de milioane de lei, ajungând la 764 milioane lei.

La capitolul „Reducerea şi controlul poluării” se taie 24 de milioane de lei, fiind vorba despre proiecte precum: Soluţii anti-praf în Municipiul Bucureşti (redus cu 2,3 milioane lei); implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Capitalei (redus cu 12 milioane lei); actualizarea Registrului Spaţiilor Verzi (redus cu 5,8 milioane lei); elaborarea documentaţiei tehnice pentru înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie în cadrul proiectului Centura Verde a Capitalei (redus în acest an cu 2,7 milioane lei).

Creditele bugetare prevăzute în acest an pentru capitolul „Colectarea, tratarea şi distrugerea deşeurilor” se reduc cu 3,8 milioane lei, ajungând la 1 milion de lei. Creditele de angajament în schimb sunt prevăzute să crească cu 5 milioane de lei. Astfel, în acest an, se taie 2,7 milioane lei de la achiziţia serviciilor de asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectului „Instalaţie de tratare termică şi valorificare energetică a deşeurilor municipale”. Se diminuează cu 62,1 milioane lei cei 67 de milioane de lei prevăzuţi în acest an pentru reabilitarea sistemului de termoficare (şapte obiective însumând o lungime de traseu de 31,6 kilometri).

La capitolul „Ordine publică şi siguranţă naţională” este prevăzută o suplimentare de 8,1 milioane lei, dintre care 7,8 pentru maşini, echipamente şi mijloace de transport.

Se mai taie în acest an 3,6 milioane lei din totalul de 7,7 milioane destinaţi restaurării şi punerii în valoare a Palatului Voievodal Curtea Veche şi se introduce poziţia Sală Multifuncţională – Complex sportiv Lia Manoliu (studiu de fezabilitate) fiind alocaţi în acest sens un milion de lei.

Participarea la capitalul social al companiilor municipale se suplimentează cu 51,8 milioane lei.

Totodată este prevăzută o suplimentare de 54 de milioane de lei (faţă de 70 de milioane de lei, iniţial) pentru achiziţia de imobile, locuinţe sau terenuri pentru cadre medicale. La această poziţie şi creditele de angajament sunt prevăzute să crească cu 67,3 milioane lei, ajungând la 137 milioane lei.

În acest an se mai taie 10 milioane de lei şi de la obiectivul realizarea reţelelor de alimentare cu apă, canalizare, iluminat public şi a drumurilor aferente ansamblului de locuinţe Henri Coandă.

Este prevăzută o diminuare de 4,2 milioane lei şi de la poziţia „Revizuire a Planului Urbanistic General al Capitalei”. Totodată, se reduc cu 2,5 milioane lei din totalul de 3 milioane prevăzut destinat rampelor pentru persoane cu handicap.

La capitolul „Străzi” se taie 136 milioane lei, fiind vizate proiecte precum: modernizarea Pieţei Eroii Revoluţiei, pasaj pietonal (redus cu 7 milioane de lei, ajungând la un milion de lei pentru acest an); străpungere Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu (redus cu 6,6 milioane lei, ajungând la 13,4 milioane lei pentru acest an); penetraţie Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti-Piteşti (redus cu 13 milioane lei, ajungând la 70 de milioane de lei în acest an). Se diminuează de asemenea sume prevăzute în acest an pentru proiecte precum: Supralărgire Şoseaua Pipera + pasaj denivelat; reabilitare sistem rutier şi linie de tramvai Bd. Liviu Rebreanu, Bd. Aerogării, Şos. Pantelimon, Şos. Iancului, supralărgire Fabrica de Glucoză, precum şi pentru o serie de parcaje subterane prevăzute în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană.

Bugetul RADET se diminuează cu 10,4 milioane lei, în special la capitolul Construcţii (1,2 milioane lei de la finalizarea modernizării tuturor punctelor termice aflate în exploatarea regiei; 3,5 milioane lei de la modernizarea reţelelor termice aferente ansamblului Aviaţiei), iar pentru Societatea de Transport Bucureşti (reorganizată din RATB) bugetul se reduce pentru acest an cu 6,1 milioane lei, tot de la construcţii (instalarea sistemelor de informare a călătorilor în staţii, pe peroanele liniei de tramvai 41 şi pe Şos. Olteniţei).

Se reduc, de asemenea, cu 47,1 milioane lei banii pentru Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, ajungând la 517 milioane. Mai exact, se reduc cu 41,6 milioane lei banii pentru cheltuielile de personal, se scad cu 10 milioane de lei sumele pentru reabilitarea blocului operator chirurgie de la Spitalul clinic „Dr. I. Cantacuzino” (ajungând la 3,8 milioane lei) şi se diminuează cu două milioane de lei bugetul pentru reabilitarea şi modernizarea birourilor de la sediul ASSMB (ajungând la 3,9 milioane lei). Sunt prevăzute în schimb 10 milioane de lei pentru achiziţia de imobile destinate reţelei metropolitane de centre pentru sănătatea femeii şi vor fi acordate în plus 10,6 milioane de lei pentru maşini, echipamente şi mijloace de transport.

Bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti va fi redus cu 41,5 milioane lei (ajungând la 498 milioane lei), dintre care 3,4 milioane lei de la cantinele de ajutor social (ajungând la 14,5 milioane lei), 7,8 milioane lei de la unităţi de asistenţă medico-sociale, 17 milioane lei de la ajutoare sociale în numerar, iar 2,5 milioane de la modernizarea imobilului din str. Soldat Grigore Răducanu, nr. 3, sector 1.

Bugetul Administraţiei Străzilor scade cu 181 milioane lei (ajungând la 155 milioane lei), iar al Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti se suplimentează cu 14,5 milioane lei (ajungând la 134 milioane lei).

Te-ar mai putea interesa și
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. Și colaborarea cu stațiile ITP a fost afectată....
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...