Proiect: Examenul pentru obţinerea permisului auto ar putea fi dat cu orice persoană care obţine o autorizaţie în domeniu
Conform proiectului de lege, Autoritatea Rutieră Română (ARR), organ tehnic al Ministerului Transporturilor, va fi responsabilă pentru examinarea candidaţilor. Pentru a obţine o autorizaţie de examinator, persoana respectivă trebuie să deţină permis de conducere pentru categoria B de cel puţin trei ani, să nu fi avut permisul de conducere anulat sau suspendată exercitarea dreptului de conducere a autovehiculelor în ultimii trei ani. O altă condiţie este să nu desfăşoare activităţi în cadrul unei şcoli de conducători auto şi trebuie să urmeze cursul de formare iniţială.
Viceliderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor Benedek Zakarias, iniţiatorul propunerii legislative, susţine că actul normativ este necesar în condiţiile în care Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) nu poate efectua examenele în ritmul necesar din cauza lipsei de personal, iar candidaţii trebuie să aştepte luni de zile pentru a obţine o programare la proba practică.
„Iniţiativa noastră are ca scop transparentizarea actualului sistem de reglementare şi facilitarea procedurilor administrative pentru obţinerea permisului de conducere”, a argumentat deputatul UDMR, potrivit unui comunicat de presă.
El a mai arătat că pentru a obţine autorizaţie de examinator pentru categoriile C sau D, pe lângă condiţiile de mai sus, persoana trebuie să aibă cel puţin 5 ani experienţă în categoria de vehicule pentru care solicită atestarea sau să promoveze testul de evaluare teoretică şi practică.
„Prin această modificare eliminăm posibilitatea ca un agent de poliţie, după trei ani de experienţă în domeniu, să examineze pentru orice categorie de autovehicule, aşa cum este în prezent”, a precizat Benedek Zakarias.
Viceliderul UDMR a subliniat că Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor va rămâne, în continuare, autoritatea competentă de testare pentru proba teoretică, de emitere a permiselor de conducere şi de evidenţă a acestora, în timp ce Autoritatea Rutieră Română va fi desemnată doar pentru desfăşurarea probei practice şi autorizarea examinatorilor.
Propunerea legislativă elaborată de grupul UDMR conţine, de asemenea, o serie de prevederi în ceea ce priveşte procedurile administrative pentru obţinerea permisului de conducere. Astfel, dacă propunerea va fi votată, nu ar mai fi obligatorie efectuarea ambelor probe în aceeaşi localitate, în sensul în care candidaţii, în funcţie de reşedinţa lor, de localitatea unde sunt angajaţi sau studiază, îşi vor putea alege un centru de examinare diferit pentru susţinerea probei. Totodată, la proba practică, instructorul ar fi obligat să fie prezent în autovehicul, să asiste candidatul pentru a supraveghea desfăşurarea examenului.