Proiect: Împăcarea nu va mai înlătura răspunderea penală a agresorului în cazul violenţei în familie

Economica.net
20 10. 2016
violenta_in_familie_17893900

Cernea propune astfel modificarea articolului 199, alin. (2) din Codul penal în sensul că: ‘În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 (lovirea sau alte violenţe – n.r.) şi art. 196 (vătămarea corporală din culpă – n.r.) săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. Împăcarea nu înlătură răspunderea penală’.

În expunerea de motive, deputatul susţine că violenţa domestică este încă o problemă gravă în România şi că ‘statul are obligaţia pozitivă de a-şi proteja cetăţenii şi de a le apăra drepturile, inclusiv dreptul la viaţă şi dreptul la integritate psihică şi corporală’.

‘Statisticile realizate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei până în 2009 şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în continuare, pe cazurile de violenţă în familie înregistrate în perioada 2004 – 2011 indică un număr de aproximativ 82.000 de cazuri; în aceeaşi perioadă au fost înregistrate 800 de decese’, precizează iniţiatorul în documentul citat.

Cernea susţine că legislaţia românească menţine însă ‘o portiţă prin care autorul faptelor penale poate să fie complet exonerat de răspunderea penală pentru faptele sale’ întrucât, în prezent, articolul 199 din Codul penal prevede că ‘împăcarea înlătură răspunderea penală’.

‘Adesea, asupra victimei pot fi exercitate presiuni pentru a o face să îşi retragă plângerea, ceea ce, pe de o parte, îi permite agresorului să scape de răspundere penală, iar, pe de alta, reprezintă o invitaţie de a continua să exercite acte de violenţă şi să îşi intimideze victima astfel încât aceasta să renunţe să mai depună plângere ori să şi-o retragă pe cea înaintată deja. Dacă legea nu este fermă în a-i descuraja ori pedepsi, de la caz la caz, pe agresori, ea riscă să nu fie un instrument adecvat pentru a apăra victimele’, explică Remus Cernea.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.