Proiect legislativ: Copiii până la 16 ani să aibă carnet de sănătate

Copiii până la 16 ani ar putea avea carnet de sănătate care va cuprinde informaţiile de natură medicală, profilactică şi preventivă şi va fi completat de medicul neonatolog, pediatru şi cel de familie, potrivit unei propuneri legislative depuse la Parlament de trei deputaţi PSD.
Economica.net - joi, 07 nov. 2013, 21:26
Proiect legislativ: Copiii până la 16 ani să aibă carnet de sănătate

Proiectul de lege privind carnetul de sănătate al copilului a fost depus, joi, la Parlament, spre dezbatere, de către deputaţii PSD Nicolae Bănicioiu, vicepreşedinte al PSD şi ministru al Tineretului şi Sportului, Cosmin Necula şi Daniel Florea.

Iniţiatorii proiectului propun, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, ca fiecare copil între 0 şi 16 ani să aibă un carnet de sănătate în care vor fi trecute informaţiile de natură medicală, de natură profilactică, precum şi de natură preventivă, carnetul de sănătate al copilului urmând a fi completat de către medicul pediatru, medicul neonatolog şi de către medicul de familie, care îşi vor asuma veridicitatea şi calitatea informaţiilor precizate, informaţii ce vor fi semnate şi parafate în mod obligatoriu de aceştia.

Iniţiativa legislativă prevede ca acest document să fie pus la dispoziţia părinţilor de către unitatea medicală în care se naşte copilul.

„Ne dorim ca toţi copiii să beneficieze în deplină siguranţă de actul medical, începând cu primele ore de viaţă. Lipsa unui document în care să se regăsească toate informaţiile despre dezvoltarea şi starea de sănătate a copilului îngreunează munca medicilor şi pune părinţii în situaţia de a nu cunoaşte informaţiile despre copil de-a lungul timpului. Acestea sunt o parte dintre motivele pentru care această inţiativă legislativă prevede ca nou născutul să primească un carnet de sănătate în care medicul pediatru şi medicul de familie să poată nota toate informaţiile privind evaluarea dezvoltării copilului şi a stării sale de sănătate. Consider că obligativitatea acestui carnet de sănătate al copilului va încuraja cultura medicală a părinţilor”, a declarat deputatul PSD Nicolae Bănicioiu, potrivit sursei citate.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
Guvernul american a demarat o vânătoare globală de ouă, încercând să obţină exporturi din partea ţărilor din Europa şi alte părţi, pentru a răspunde la o gravă criză care a dus......
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru pacea şi securitatea internaţională, a motivat vineri preşedintele american ...
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Statele Unite au amânat din nou cu 30 de zile punerea în aplicare a sancţiunilor anunţate împotriva celei mai mari companii ...
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, reduc investițiile, taie bugetele
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, ...
Mai mulţi directori de companii au declarat pentru Reuters că firme turceşti din toate sectoarele se grăbesc să reevalueze ...