Proiect: Nu se poate organiza referendum decă textul propus ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului

Mai mulţi deputaţi PSD, printre care preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea, au iniţiat un proiect pentru modificarea legii referendumului, potrivit căruia nu se poate organiza un astfel de scrutin dacă textul propus ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului.
Economica.net - mie, 22 mart. 2017, 09:39
Proiect: Nu se poate organiza referendum decă textul propus ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului

Proiectul mai spune, de asemenea, că preşedintele nu poate iniţia un referendum legislativ, ci numai unul consultativ.

Proiectul de lege care a fost pus miercuri în dezbatere la Comisia juridică de la Camera Deputaţilor prevede că nu pot face obiectul referendumului problemele care, potrivit art. 148 din Constituţie, nu pot fi supuse revizuirii, cele pentru care e necesară revizuirea Constituţiei, probleme fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea, care, potrivit Legii fundamentale, nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor. Articolul 148 din Constituţie se referă la aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene.

‘Nu se poate organiza un referendum dacă textul propus pentru a fi supus referendumului ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului. Referendumul pentru demiterea preşedintelui României este obligatoriu şi se stabileşte prin hotărâre a Parlamentului, iar rezultatul acestuia este obligatoriu. Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional, iar rezultatul acestuia este consultativ. În cadrul referendumului populaţia poate fi consultată cu privire la una sau mai multe probleme, precum şi cu privire la o problemă de interes naţional şi o problemă de interes local, pe buletine de vot separate’, se mai arată în iniţiativa legislativă.

Iniţiatorii acestui proiect sunt deputaţii PSD Eugen Nicolicea, Oana Florea, Alexandru Bălănescu şi Iulian Iacomi.

Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativă de modificare a legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului are drept obiectiv ‘alinierea la normele europene, respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi punerea în acord a normelor referendare cu deciziile Curţii Constituţionale’.

Liberalii nu susţin acest proiect de lege.

‘PNL nu e de acord cu nicio modificare a legii referendumului, forma actuală e suficientă pentru desfăşurarea oricărui referendum, e în acord cu prevederile Constituţiei şi cu recomandările Comisiei de la Veneţia’, a spus deputatul PNL Gabriel Andronache, în Comisie.

Te-ar mai putea interesa și
Un cartonaș semnat de Michael Jordan a fost vândut la licitație pentru 2,5 milioane de dolari
Un cartonaș semnat de Michael Jordan a fost vândut la licitație pentru 2,5 milioane de dolari
Casa de licitaţii Joopiter, fondată de artistul Pharrell Williams, a vândut un cartonaş semnat de Michael Jordan, fosta legendă a echipei de baschet Chicago Bulls, cu care a câştigat şase......
Ciprian Ciucu: PNL are un pariu cu istoria. Şi vor fi convulsii sociale. Şi va fi greu
Ciprian Ciucu: PNL are un pariu cu istoria. Şi vor fi convulsii sociale. Şi va fi greu
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu, a afirmat, sâmbătă, că partidul din care face parte are un "pariu generaţional" ...
Salarii transparente la Bookster. Job de vară plătit cu venit de 3.500 de lei „în mână”
Salarii transparente la Bookster. Job de vară plătit cu venit de 3.500 de lei „în mână”
Bookster, platforma de închiriere de cărţi pentru corporatişti, face angajări. Postul vacant cu salariul transparent, ...
Bogdan Ivan anunță că la retificarea bugetară vor fi alocați 950 de milioane de lei pentru schema de protecţie a consumatorilor vulnerabili de electricitate
Bogdan Ivan anunță că la retificarea bugetară vor fi alocați 950 de milioane de lei pentru schema de protecţie a consumatorilor ...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că la rectificarea bugetară se vor aloca 950 de milioane ...