Proiect: Persoanele fizice ar putea achiziţiona autoturisme ecologice prin „Prima maşină”
În prezent, persoanele fizice care accesează Programul „Prima maşină” trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii printre care şi aceea că nu au mai deţinut în proprietate un autoturism nou.
„Propunerile de modificare a OUG nr. 66/2014 (privind aprobarea programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, n.r.) vizează următoarele obiective: posibilitatea achiziţionării de către beneficiarul programului a unui autovehicul nou, pe lângă cel clasic cu sistem de propulsie termic (cu motor de ardere internă), şi a următoarelor tipuri de autovehicule, după cum urmează: autovehicul hibrid (…) având un preţ de achiziţie de maxim 100.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minim 25% din preţul de achiziţie al autoturismului; autovehicul electric hibrid (…), având un preţ de achiziţie de maxim 150.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minim 30% din preţul de achiziţie al autoturismului; autovehicul pur electric având un preţ de achiziţie de maxim 150.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minim 30% din preţul de achiziţie al autoturismului”, se precizează în Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul citat.
Potrivit sursei citate, prin aceste propuneri se doreşte modificarea şi completarea OUG nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic care fac obiectul Programului Rabla Plus, astfel încât beneficiarii acestuia să fie eligibili în cadrul programului, alături de beneficiarii Programului Rabla Clasic.
Documentul publicat de MFP arată, totodată, că ecobonusurile şi ecotichetele din Programul „Rabla” vor fi acceptate pentru justificarea achitării avansului minim obligatoriu prevăzut în legislaţia aferentă Programului de stimulare cumpărării de autoturisme noi, aprobat prin OG 66/2014.
Potrivit iniţiatorilor, schimbările preconizate vizează creşterea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, concomitent cu reînnoirea parcului auto, prin dinamizarea achiziţiei de autoturisme noi în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi şi înlocuirea acestora cu autoturisme nepoluante, respectiv prin introducerea achiziţiei de autoturisme hibrid, electric hibrid şi pur electric.
Datele oficiale privind Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi arată că cel mai ridicat nivel al plafonului total anual al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul acestuia, de 350 milioane lei, s-a înregistrat în anul 2015, iar cel mai scăzut este cel din anul 2018, de 10 milioane lei. Până la data de 31 august 2018, în cadrul programului au fost acordate 334 garanţii în valoare totală de 5.896.241 lei pentru susţinerea unor finanţări în valoare totală de 11.792.482. MFP precizează, totodată, că, până în prezent, în cadrul Programului nu au fost înregistrate cereri de plată a garanţiei.
Cifrele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (APIA), citate în documentul MFP, arată că înmatricularea de autoturisme noi în România, în august 2018, a crescut cu 137,86% faţă de august 2017, atingând un volum de 28.546 unităţi. Pe primele opt luni din acest an, volumul autoturismelor noi înmatriculate a atins 103.824 unităţi, în creştere cu 51,91% faţă de perioada similară din 2017.
În ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins, în august 2018, cifra de 38.173 unităţi, o scădere de 11,94% faţă de august 2017, volumul acestora fiind pe primele opt luni la un nivel de 312.368 unităţi, ceea ce reprezintă o scădere cu 7,53% faţă de perioada similară din anul anterior.
Conform datelor publicate de Ministerul Mediului, incluse în Nota de fundamentare, prin Programul Rabla „Clasic” au fost scoase din uz 28.366 autoturisme cu grad înalt de emisii poluante fiind înlocuite cu tot atâtea autovehicule noi. De asemenea, au fost achiziţionate 467 autovehicule ecologice, din care 370 pur electrice şi 97 de tip plug-in (electric hibrid).
Bugetul alocat pentru anul 2018 pentru cele două programe derulate de Administraţia Fondului de Mediu (AFM), în valoare de 253 milioane de lei, a fost suplimentat cu suma de 198 de milioane de lei, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice. Suma reprezintă echivalentul a 30.000 de prime de casare, ceea ce înseamnă că în anul 2018, vor fi asigurate aproximativ 50.000 de prime de casare, cu aproximativ 78% mai multe faţă de anul trecut şi aproape dublu faţă de anul 2016.