Proiect: Subvenţionarea de la bugetul de stat a primei cărţi de identitate

Costurile de producere şi eliberare a actelor de identitate persoanelor cu vârsta de 14 ani ar putea fi subvenţionate de la bugetul de stat, conform unei iniţiative legislative a patru deputaţi PNL, care susţin că mulţi adolescenţi nu solicită aceste acte din cauza sărăciei.
Economica.net - vin, 20 oct. 2017, 08:53
Proiect: Subvenţionarea de la bugetul de stat a primei cărţi de identitate

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG nr.97 din 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români a fost iniţiată de deputaţii liberali Sorin-Dan Moldovan, Corneliu Olar, Florin-Claudiu Roman, Vasile Varga.

‘Producerea şi eliberarea actelor de identitate persoanelor care împlinesc vârsta de 14 ani şi solicită eliberarea actului de identitate sunt subvenţionate de la bugetul statului’, prevede proiectul.

Iniţiatorii arată în expunerea de motive că OUG nr.97 din 2005 prevede obligativitatea persoanei care a împlinit 14 ani să solicite eliberarea unui act de identitate în termen de 15 zile de la împlinirea acestei vârste.

‘În aceste condiţii, în pofida acestei obligativităţi legale, mulţi adolescenţi nu solicită eliberarea unui act de identitate. Motivele sunt multiple, însă, între acestea se remarcă sărăcia. Potrivit statisticilor oficiale, (…) în România sunt aproximativ 160.000 de cetăţeni care nu deţin niciun fel de document de identitate. Între aceştia, majoritatea sunt minori, adică persoane care nu au solicitat la împlinirea vârstei de 14 ani eliberarea unui document de identitate’, menţionează iniţiatorii.

Aceştia susţin faptul că ‘există numeroşi copii care sunt în această situaţie, principalul motiv fiind legat de costurile ocazionate de soluţionarea problemei’.

‘Aşadar, considerăm că subvenţionarea în România a primului document de identitate nu este o soluţie legislativă exagerată, ci dimpotrivă ar fi un aspect de normalitate şi care ar veni în sprijinul a numeroşi cetăţeni români’, au apreciat iniţiatorii.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Te-ar mai putea interesa și
Date de ultimă oră. Ce măsuri vor românii pentru ieșirea din criză. Peste 25% cer taxe mai mari pentru firme, iar 77% vor reduceri de cheltuieli fără tăieri de salarii-Sondaj
Date de ultimă oră. Ce măsuri vor românii pentru ieșirea din criză. Peste 25% cer taxe mai mari pentru firme, iar 77% ...
Peste 77% dintre români vor reducerea cheltuielilor statului, sub diferite forme, relevă Barometrul Informat.ro, realizat de INSCOP Researh. Interesant este că mai bine de un sfert dintre......
Veolia neagă orice implicare într-un proces de achiziție al Hidroelectrica
Veolia neagă orice implicare într-un proces de achiziție al Hidroelectrica
Compania Veolia neagă orice implicare într-un proces de achiziţie vizând Hidroelectrica şi califică drept false informaţiile ...
MOL și SOCAR vor dezvolta, explora și împărți producția unei zone din Azerbaidjan
MOL și SOCAR vor dezvolta, explora și împărți producția unei zone din Azerbaidjan
Grupul MOL şi SOCAR anunţă că au ajuns la un acord privind clauzele cheie aferente unui contract de explorare, dezvoltare ...
Anunțul președintelui Nicuşor Dan despre noul Guvern şi programul de guvernare – Cele mai importante declaraţii
Anunțul președintelui Nicuşor Dan despre noul Guvern şi programul de guvernare – Cele mai importante declaraţii
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că îşi doreşte ca, în cursul zilei de luni, să fie gata o primă schiţă a viitorului ...