Proiectele de cercetare prin laserul ELI-NP ar putea fi sprijinite de Programul Orizont 2020

Proiectele de cercetare care se vor derula prin laserul ELI-NP de la Măgurele ar putea fi sprijinite de Programul european Orizont 2020, informează Ministerul Educaţiei, după participarea ministrului delegat Mihnea Costoiu la lucrările Consiliului UE Competitivitate - Cercetare şi Spaţiu.
Economica.net - vin, 31 mai 2013, 04:47
Proiectele de cercetare prin laserul ELI-NP ar putea fi sprijinite de Programul Orizont 2020

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a participat joi, la Bruxelles, la lucrările Consiliului UE Competitivitate – Cercetare şi Spaţiu, care reuneşte miniştrii responsabili cu probleme de industrie, piaţă internă şi cercetare din statele Uniunii Europene, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Cu acest prilej, arată sursa citată, miniştrii cercetării au stabilit principalele elemente de poziţie ale Consiliului în vederea negocierii finale, prognozată a se încheia în iunie.

Potrivit MEN, negocierile Consiliului Competitivitate cu Parlamentul European în vederea aprobării, prin co-decizie, a Programului de cercetare, dezvoltare şi inovare pe perioada 2014-2020 – Orizont 2020, se află într-o fază avansată de desfăşurare. În conformitate cu mandatul primit, România a insistat, alături de celelalte state membre, asupra conservării tuturor elementelor care conduc la o simplificare a participării.

În acest context, se menţionează în comunicat, ministrul delegat Mihnea Costoiu a solicitat asigurarea, în cadrul programului Orizont 2020, a unei linii separate de finanţare dedicate stimulării excelenţei şi lărgirii nivelului de participare la acest program de maximă importanţă pentru România, propunerea demnitarului român fiind agreată de Consiliu.

De asemenea, arată MEN, la propunerea ţării noastre, Preşedinţia irlandeză a Consiliului a transmis un mesaj politic cu privire la necesitatea definirii în viitorul apropiat a unui mecanism care să asigure valorificarea optimă a infrastructurilor mari de cercetare, precum laserul ELI-NP, găzduit de România.

„Astfel, se deschide oportunitatea ca Programul Orizont 2020 să sprijine proiectele de cercetare care se vor derula prin ELI-NP, situat pe platforma de la Măgurele”, subliniază sursa citată.

Programului Orizont 2020, lansat de Comisia Europeană în 2011, propune investiții în cercetare și inovare, cu o valoare totală de 80 de miliarde de euro.

Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, a amintit marţi, la conferinţa „Cities of Tomorrow”, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană şi agenţia de presă MEDIAFAX, că la Măgurele se construieşte cel mai puternic laser din lume, în cadrul Centrului de Cercetări Ştiinţifice Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP).

„România are un diamant în oraşul Măgurele, care este în judeţul Ilfov, în apropierea Bucureştiului. Mai exact, acolo se dezvoltă un proiect pentru cel mai puternic laser din lume, cu fonduri europene, care într-o primă etapă, respectiv 2007 – 2013, aduce 160 de milioane de euro, iar în cea de-a doua etapă, 2014 – 2020, alte 180 de milioane de euro”, a precizat preşedintele CJ Ilfov.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...