Proiectele de gazoducte ale Rusiei nu vor fi oprite de sancţiunile SUA

Economica.net
03 08. 2017
gazoduct____577898089_05090000_88264600

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a promulgat miercuri o lege adoptată săptămâna trecută de Congresul SUA, prin care se impun sancţiuni economice Rusiei, pentru presupusul amestec în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Majoritatea analiştilor cred că aceste sancţiuni vor permite grupului rus Gazprom să continue cele două mari proiecte de gazoducte pe care le derulează în prezent (Nord Stream 2 şi TurkStream), chiar dacă la un preţ mai mare şi cu anumite întârzieri.

Gazprom i-a avertizat pe investitori încă de luna trecută că ‘sancţiunile ar putea provoca întârzieri sau afecta finalizarea proiectelor grupului’. Având în vedere această posibilitate, grupul rus a luat deja măsuri pentru a reduce impactul sancţiunilor.

Potrivit surselor, Gazprom a cerut subcontractorului elveţian Allseas Group să accelereze lucrările de amplasare a conductelor care formează gazoductul TurkStream în Marea Neagră, chiar dacă deocamdată nu există un acord definitiv cu privire la punctul în care gazoductul va ajunge pe coasta turcă. ‘Construcţia celei de a doua linii a început deja în eventualitatea în care sancţiunile vor avea un impact’, a declarat o sursă din interiorul Gazprom.

La rândul său, un purtător de cuvânt de la Allseas a declarat că 100 dintre cei 900 de kilometri ai primei linii a gazoductului TurkStream au fost deja construiţi şi că se fac lucrări pregătitoare pentru cea de a doua linie.

Chiar dacă nu vor opri proiectele Nord Stream 2 şi TurkStream, sancţiunile vor îngreuna eforturile Gazprom de a strânge bani.

‘Preţul oricărui proiect va creşte automat. Relaţiile Gazprom cu partenerii, subcontractorii şi furnizorii de servicii şi echipamente sunt foarte complicate. Aceştia vor solicita o primă de risc’, susţine Tatiana Mitrova, director la firma de consultanţă Skolkovo Energy Center.

La rândul său, Gazprom va trebui să suporte şi el costuri suplimentare, să depindă de băncile de stat din Rusia sau să se împrumute la dobânzi mai mari de la băncile asiatice, susţin analiştii financiari. ‘Aceasta nu înseamnă însă că Nord Stream 2 nu va fi construit’, a apreciat Katja Yafimova de la Oxford Energy Institute.

Cele cinci companii occidentale care sunt implicate în proiectul Nord Stream 2 – Wintershall, Uniper, OMV, Shell şi Engie – au declarat că este prea devreme pentru a evalua impactul sancţiunilor. Deocamdată însă toate aceste companii îşi menţin angajamentul de a furniza fiecare până la 950 milioane de euro pentru a finanţa partea care le revine din proiectul Nord Stream 2.

Însă, dacă jucătorii mari pot acoperi riscul crescut al unui parteneriat cu Rusia, care este criticat în Europa, analiştii sunt de părere că subcontractorii mai mici cu care lucrează Gazprom ar putea să se sperie.

‘Nu toţi partenerii îşi permit să vadă lucrurile din perspectiva Gazprom’, a declarat Valery Nesterov, analist la banca russească Sberbank CIB.

Un purtător de cuvânt de la Nord Stream 2 a declarat că peste 200 de companii non-ruseşti din 17 ţări, majoritatea europene, sunt implicate în construirea acestui gazoduct. Cea mai mare parte a contractelor importante pentru oţel, logistică portuară şi construcţii au fost deja semnate.

Prin accelerarea ritmului lucrărilor de construcţii, Gazprom a câştigat suficient timp pentru a construi noile conducte însă proiectele sale pe termen lung ar putea avea de suferit. ‘Exceptând situaţia în care Trump ia o decizie bruscă, este foarte puţin probabil ca firmele care furnizează produse şi servicii pentru viitoarele conducte să fie pedepsite în următoarele săptămâni. Multe companii se gândesc în prezent că mai au la dispoziţie poate 12, poate 18 luni în care vor putea să mai facă afaceri’, a declarat Richard Nephew, fost oficial american, care în prezent lucrează la Center on Global Energy Policy din cadrul Universităţii Columbia.