Proiectele fotovoltaice primesc în prezent un singur certificat verde pe MWh

 Proiectele noi de energie fotovoltaică primesc acum un singur certificat verde, după ce preşedintele Traian Băsescu a retrimis marţi spre reexaminare în Parlament Legea privind aprobarea OUG 57/2013, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Ciprian Glodeanu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Energie Fotovoltaică (RPIA).
Economica.net - mie, 08 ian. 2014, 10:57
Proiectele fotovoltaice primesc în prezent un singur certificat verde pe MWh

OUG nr. 57/2013 prevede modificarea subvenţiilor la energia regenerabilă de la 1 iulie 2013, prin amânarea acordării unui număr de certificate verzi şi recuperarea lor în perioada 2017-2020.

Astfel, proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh, faţă de şase certificate, cum era până atunci, două fiind amânate. Proiectele eoliene beneficiază de doar un certificat din două, unul fiind amânat, iar microhidrocentralele, de două certificate din trei.

Potrivit lui Glodeanu, legea care a aprobat această ordonanţă, votată în Parlament la finele anului trecut, a adăugat faptul că amânarea certificatelor se aplică doar pentru proiectele care intră în sistem până la 31 decembrie 2013. Însă acum, după retrimiterea legii în Parlament, această prevedere nu mai este în vigoare.

În plus faţă de această ordonanţă, Guvernul a aprobat tot la finele anului trecut o altă hotărâre, prin care noile proiecte de energie regenerabilă, care intră în sistem de la 1 ianuarie 2014, primesc din start mai puţine certificate verzi.

Astfel, potrivit Hotărârii de Guvern 994/2013 din decembrie, parcurile fotovoltaice noi mai beneficiază de doar jumătate din subvenţiile de până acum, respectiv trei certificate din şase.

În cazul parcurilor eoliene, numărul certificatelor se reduce cu 0,5 certificate până în 2017 şi 0,25 certificate începând cu anul 2018. Prin urmare, noii investitori vor beneficia de doar 1,5 certificate verzi până în 2017 şi de 1,75 certificate, din anul 2018.

De asemenea, microhidrocentralele primesc şi ele cu 0,7% mai puţine certificate verzi pe MWh, respectiv doar 2,3 certificate pentru centralele noi.

‘Întrucât Legea de aprobare a OUG 57/2013 nu a fost promulgată, rezultă că rămâne în vigoare doar ordonanţa, în care nu se precizează că amânarea certificatelor va fi aplicată doar pentru proiectele care intră în sistem până la 31 decembrie. Prin urmare, efectele ei continuă, iar proiectele noi, care sunt gata după 1 ianuarie, intră atât sub incidenţa ordonanţei 57, cât şi a HG 994. Deci, din şase certificate, cum era până acum, două certificate sunt amânate conform OUG 57, iar trei sunt tăiate conform HG 994, prin urmare proiectele fotovoltaice mai primesc doar un singur certificat verde’, a subliniat Glodeanu.

Potrivit acestuia, producătorii de energie fotovoltaică vor avea mari probleme să returneze creditele la bănci, având în vedere că primesc doar un certificat verde, iar preţul propriu-zis al energiei este oricum foarte mic în această perioadă.

‘Se pare că nebunia care a caracterizat anul 2013 în sectorul regenerabilelor va continua şi anul acesta. Nu cred că Parlamentul va reanaliza legea mai devreme de martie-aprilie, astfel că va fi un haos total în această perioadă. Este o nebunie din ce în ce mai mare şi mi se pare incredibil ce se întâmplă’, a susţinut preşedintele RPIA.

Pe de altă parte, în legătură cu motivele pentru care preşedintele Traian Băsescu a retrimis legea spre reexaminare, respectiv faptul că acest act normativ a fost aprobat fără avizul Comisiei Europene, Glodeanu a arătat că era cunoscut acest lucru atât de către membrii Guvernului, cât şi de parlamentarii din Comisia de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, unde s-a dezbătut ordonanţa.

‘Era cunoscut faptul că această lege încălca principiile europene, pentru că nu a fost notificată la Bruxelles. Şe ştia faptul că oficialii de la Comisia Europeană au trimis o scrisoare în care cereau ca Guvernul României să notifice la Bruxelles OUG 57, dar Guvernul nu a făcut nici măcar prenotificarea. Mai mult, cei de la Consiliul Concurenţei au atenţionat atât ministerul Energiei, cât şi Comisia de industrii, de faptul că notificarea este necesară, conform legislaţiei europene. Deci preşedintele Traian Băsescu a retrimis legea spre reexaminare în mod legal şi pe bună dreptate’, a punctat reprezentantul industriei fotovoltaice.

El a atras atenţia că România riscă amenzi uriaşe, de miliarde de euro, pentru încălcarea normelor europene.

Totodată, Glodeanu a mai spus că RPIA va ataca în instanţă HG 994/2013 privind tăierea certificatelor pentru noile proiecte, întrucât această hotărâre încalcă Legea 220/2008, care este legea de bază pentru promovarea energiei regenerabile.

‘În Legea 220 se precizează că, dacă nu vor fi atinse cotele obligatorii doi ani consecutiv, Guvernul are obligaţia să modifice schema. Însă noi nu cerem nici şapte certificate, nici să fie aplicate 100 de ani, ci vrem stabilitate, să putem să ne facem planuri de afaceri’, a completat Glodeanu.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi cererea de reexaminare a Legii pentru aprobarea OUG nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

Şeful statului motivează că aprobarea acestui act normativ fără prenotificarea Comisiei Europene cu privire la modificarea schemei de ajutor de stat ‘este inoportună şi expune România unor sesizări prealabile pentru încălcarea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene’.

Traian Băsescu menţionează că această lege modifică o schemă de ajutor de stat, astfel că ar fi trebuit notificată Comisiei Europene. El indică faptul că, potrivit articolului 108 alineatul (3) al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, ‘Comisia este informată în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele’.

Şeful statului menţionează că, pe 4 iunie 2013, Comisia Europeană a transmis o scrisoare către Reprezentanţa Permanentă a Comisiei Europene prin care se precizează faptul că nu a fost transmisă nicio prenotificare, în sensul prevederilor din Tratat, privind modificarea schemei de ajutor de stat şi că, pe 3 octombrie 2013, Comisia a revenit cu o nouă scrisoare prin care sublinia necesitatea prenotificării, obligaţie neîndeplinită până în prezent de către Guvernul României.

‘Astfel, considerăm că aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013, până la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, este inoportună şi expune România unor sesizări prealabile pentru încălcarea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene’, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Traian Băsescu cere, din aceste considerente, reexaminarea legii de către Parlament.

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat OUG 57/2013 prin lege pe 17 decembrie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...