Proiectele majore din cadrul POS-T încă neaprobate de CE, considerate eligibile de către Guvern

Proiectele majore din cadrul Programului Operaţional Sectorial-Transport (POS-T), finanţate din buget şi care nu au fost încă aprobate de Comisia Europeană, vor fi considerate eligibile astfel încât să poată fi certificate şi rambursate din Program dacă a fost emis ordinul de aprobare a proiectului.
Economica.net - mie, 17 iul. 2013, 20:40
Proiectele majore din cadrul POS-T încă neaprobate de CE, considerate eligibile de către Guvern

Procedura a fost avizată prin hotărâre adoptată în şedinţa de miercuri a Guvernului, cu argumentul că va permite realizarea de venituri la bugetul de stat mai rapid decât în prezent.

„Având în vedere că, în teorie, există posibilitatea respingerii proiectului de către CE, în prezenta hotărâre s-a introdus un prag de 50% din valoarea eligibilă ce poate fi decontată până la emiterea deciziei de către CE. Trebuie precizat că Autoritatea de Management pentru POS-T nu a avut până în prezent vreun proiect major refuzat de către CE”, se arată într-un comunicat al Executivului.

Programul pentru Transporturi a fost deblocat de către Comisia Europeană la finele lunii iunie.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Pașcani – Suceava: Săptămâna aceasta va fi anunțat câștigătorul lotului 2 – Grindeanu
Autostrada A7 Pașcani – Suceava: Săptămâna aceasta va fi anunțat câștigătorul lotului 2 – Grindeanu
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat luni că săptămâna aceasta urmează să fie desemnat câștigătorul contractului pentru lotul 2 Roșcani - Suceava (29 km) din Autostrada A7......
Varșovia și Washingtonul vor semna un acord de 2 miliarde de dolari pentru furnizarea de rachete Patriot pentru apărarea antiaeriană poloneză
Varșovia și Washingtonul vor semna un acord de 2 miliarde de dolari pentru furnizarea de rachete Patriot pentru apărarea ...
Polonia şi Statele Unite ale Americii vor semna un acord de aproape 2 miliarde de dolari ce vizează furnizarea de sprijin ...
Ministrul ungar al Economiei, Marton Nagy: Statul ar trebui să-și vândă participația la MBH Bank, a doua cea mai mare bancă din țară
Ministrul ungar al Economiei, Marton Nagy: Statul ar trebui să-și vândă participația la MBH Bank, a doua cea mai mare ...
Statul ungar ar trebui să vândă participaţia sa de 20% în MBH Bank, a doua cea mai amre insituție financiară din țară, ...
Alertă de Paști în România. Care este pericolul, avertisment oficial
Alertă de Paști în România. Care este pericolul, avertisment oficial
Paștele catolic și cel ortodox pică în acest an în aceeași zi, și, dacă va fi o perioadă însorită, ar putea avea ...