Proiectul care egalizează vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi, avizat de Guvern – surse

Economica.net
04 12. 2013
pensionari_50680500_61374600_14801600

Proiectul, propus de Ministerul Muncii, modifică Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Atingerea acestor vârste de pensionare se va realiza prin creşterea graduală a vârstelor standard, în raport cu data naşterii.

Astfel, în perioada ianuarie 2011 – ianuarie 2015, vârsta de pensionare a femeilor va creşte de la 59 de ani la 60 de ani, iar cea a bărbaţilor, de la 64 la 65 de ani.

După ianuarie 2015 va continua creşterea graduală a vârstei de pensionare doar pentru femei, de la 60 la 63 de ani până în anul 2030, fiind reglementată şi creşterea stagiului minim de cotizare la 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Începând din ianuarie 2035, femeile se vor pensiona, ca şi bărbaţii, la 65 de ani, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Măsura se va aplica femeilor născute după decembrie 1970.

În perioada ianuarie 2011 – ianuarie 2015, stagiul minim de cotizare va creşte de la 13 la 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

De asemenea, stagiul complet de cotizare va ajunge la 35 de ani pentru femei şi bărbaţi, urmând ca până în ianuarie 2015 stagiul complet de cotizare pentru femei să crească de la 28 la 30 de ani, iar pentru bărbaţi de la 33 la 35 de ani. După această perioadă va continua creşterea graduală numai pentru femei, de la 30 la 35 de ani până în 2030.

În nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de Lege pus în dezbatere publică se arată că egalizarea vârstelor de pensionare se circumscrie Recomandărilor de ţară ale Comisiei Europene transmise României.